Seria „Apocalypsis cum figuris”, semnată de Albrecht Dürer, expusă la Muzeul Brukenthal

Turiștii, dar și sibienii au ocazia să vadă din nou o expoziție de gravuri la Muzeul Brukenthal: „Apocalypsis cum figuris” a lui Albrecht Dürer, fiind considerată cea mai remarcabilă serie grafică din Europa. În cadrul expoziției sunt expuse 14 gravuri din seria „Apocalipsa lui Ioan” și șapte gravuri din seria „ Pasiune a lui Hristos”. Gravurile provin dintr-o colecție a Muzeului Orășenesc din Gdańsk (Stadtmuseum Danzig), aparținând muzeului dinaintea celui de al Doilea Război Mondial. Astfel de serii grafice cu o valoare foarte mare sunt deținute de cele mai importante muzee și biblioteci din lume și, în original, sunt foarte rar expuse în străinătate, așa cum este cazul acestei expoziții ce constituie un eveniment de importanță deosebită atât pentru Muzeul Național Brukenthal, dar și pentru vizitatori, conform curatorului expoziției, Alicja Andrzejewska-Zając.

Primul proiect care i-a adus faimă lui Albrecht Dürer a fost o serie de ilustrații cu tematică biblică, inspirate de apocalipsa lui Ioan, publicate în 1498 și în 1511. Din perspectiva posterității, această serie de tinerețe, realizată în tehnica de gravură în lemn, este una dintre operele cele mai importante și revoluționare din istoria artei, deoarece pentru prima dată în istoria imaginilor de artă, grafica era situată pe aceeași poziție cu desenul și pictura, având însă un impact mai mare, datorită posibilității de multiplicare a imaginii, explică Alicja Andrzejewska-Zając. O altă serie grafică pe teme religioase, „Marea Pasiune a lui Hristos”, din 1511, servește de asemenea retrăirii Bibliei, relatată într-un limbaj uman, lizibil, într-o formă plastică reală, convingătoare. Datorită formei populare a mesajului transmis tot prin intermediul xilogravurii, Dürer a dobândit o audiență largă, în toate categoriile sociale. În cazul ambelor serii de lucrări, vizunea artistului asupra Scripturii a fost influențată de spaimele apocaliptice și de speranțele milenariste, adaugă curatorul expoziției.

Expoziția, curatoriată de Alicja Andrzejewska-Zając (Muzeum Narodowe w Gdańsku) și dr. Alexandru Sonoc (Muzeul Național Brukenthal), poate fi vizitată până pe 28 februarie 2018,  la Muzeul Brukenthal din Sibiu, Cabinetul de Stampe și Desene.

Sursa: http://www.brukenthalmuseum.ro/index2.php/ro/detail/569

Sursa foto: http://www.albrechtdurerblog.com/who-would-buy-this-picture/

http://www.brukenthalmuseum.ro/

Lasă un răspuns