Arhitectura traumatică – Monumente ale Holocaustului (I)

Atunci când vorbm despre arhitectura memorială, limbajul pare a fi una dintre dificultăţi, în sensul în care acesta nu poate cuprinde şi trata toate faţetele unui astfel de proiect. Ne punem problema dacă ar trebui să considerăm proiectul strict din punctul de vedere al memoriei, să îl vedem ca pe o opera de artă, în termeni de estetică, sau îl putem percepe ca pe un obiect funcţional, cu o semnificaţie conexă. Nu ştim cât ar trebui să cunoaştem din intenţiile arhitectului şi din filosofia din spatele proiectului şi cât avem acces la acestea[i]. Experienţa arhitecturală este dificil de conturat dintr-un singur punct de vedere, pentru că ea este una complexă, atingând latura simbolică, pe cea estetică şi cea funcţională şi de aceea este dificil să le separăm pe toate acestea. Totuşi, ar fi interesant de analizat modul în care anumite proiecte răspund la cerinţele unui program specific, acela de memorial şi felul în care ele reuşesc (sau nu) să exprime amintiri şi să stârnească emoţii.

În acest sens, ne vom referi la două concursuri de proiecte, care au ţelul de a răspunde cam aceleiaşi problematici, însă care oferă câte o soluţie foarte diferită, ele fiind parte a unui proces de vindecare şi rememorare a unei traume de dimensiuni inimaginabile: Memorialul Evreilor Ucişi din Berlin, de Peter Eisenmann şi Muzeul Evreilor din Berlin, de Daniel Libeskind. Ele încearcă în moduri diferite să reîntregească golurile de natură socială ale Berlinului şi de a readuce trecutul în prezent, oferind prin absenţă o prezenţă.

Memorialul Holocaustului, Berlin, arhitect Peter Eisenmann

Memorialul Holocaustului din Berlin este rezultatul unui proces care s-a extins pe perioada a 17 ani, pornind de la o iniţiativă populară, la o rezoluţie guvernamentală şi sfârşind a fi un concurs ce a trecut prin mai multe etape şi care părea că în final se va încheia cu un eşec[i].  Deşi ne-am aştepta să existe anumite diferenţe de opinie la abordarea unui memorial, acestea au fost generate în cazul de faţă de incertitudinea asupra ce sau pe cine ar trebui să rememoreze acest monument.

  

(1,2) Plansa de concurs, sectiuni ale ansamblului si macheta

Primul concurs a avut loc în anul 1994 şi din cele 500 de proiecte participante au fost alese două, cărora li s-a acordat primul loc. Totuşi, în urma unui cumul de factori, care porneau de la incompleta satisfacţie privind imaginea propusă şi până la lipsa fondurilor pentru construirea acestora, nu s-a pus în aplicare niciun proiect, concursul fiind considerat un eşec şi reprogramată o nouă competiţie. Anul următor au fost invitaţi 25 de participanţi pentru a îşi prezenta propunerile, iar Peter Eisenmann şi Richard Serra au fost aleşi datorită unui proiect mult mai laconic decât al contracandidaţilor lor. Ulterior, Serra s-a retras, nefiind de acord cu ajustările cerute de juriu, iar Eisenmann a rămas cel care s-a ocupat de finalizarea proiectului[ii].

3. Campul de stelae propus de Eisenmann

Supranumit şi “Câmpul de stelae”, memorialul este compus din 2711 stelae din beton (95 cm x 2,37 m), cu înălţimi variind de la mai puţin de un metru şi ajungând până la 4 m. Acestea au între ele un spaţiu liber egal cu lăţimea fiecăreia, adică un loc suficient pentru a pătrunde o persoană. Astfel, suprapunând două hărţi ale Berlinului pentru a genera acest câmp vizual, formând o grilă perceptibilă doar de la un nivel superior, astfel încât în timpul parcurgerii la nivelul terenului întregul ansamblu să fie unul complet lipsit de repere, aparent aleatoriu şi fără o ordine.

4. Parcurgerea memorialului

Eisenmann vorbeşte mai mult despre procesul compunerii memorialului decât despre semnificaţia lui, însă afirmă că el se bazează pe dubla ipostază a evenimentelor traumatice la care se referă, care au făcut ca moartea să devină banală şi în acelaşi timp imposibil de cuprins prin raţiune. Astfel, banalitatea este cumva redată prin repetitivitatea elementelor, care formează un ansamblu greu de înţeles de vizitator la prima vedere. Spre deosebire de monumentul tradiţional, care transmite mesajul şi este înţeles chiar de la distanţă, la prima privire, acest memorial poate fi descoperit doar prin parcurgerea spaţiului, fiind imprevizibil şi ascunzând semnificaţiile.

  

5,6: Imagini de ansamblu si de la scara umana ale memorialului

Deşi ca spaţiu, memorialul nu este copleşitor în privinţa scării, totuşi instabilitatea acestuia şi imprevizibilul înălţimii blocurilor din beton împiedică înţelegerea spaţiului. În plus, dezorientarea provine şi din spaţiile înguste dintre blocuri, care nu sunt percepute după un traseu rectangular, din cauza denivelărilor terenului şi a înălţimilor variabile. De asemenea, ele nu conţin nicio inscripţie sau simbol care să explice ceva, pentru că oamenii ar trebui să “citească” aceste blocuri ca pe nişte pietre de mormânt, în absenţa unui limbaj sau a unui traseu predeterminat.

Pentru Eisenmann este fundamentală disoluţia frontierelor între arhitectură, ca spaţiu închis şi sculptură, care ocupă, dar nu conţine spaţiul. El fiind un architect aflat chiar pe graniţă, foloseşte şi în cazul memorialului crearea unui spaţiu instabil, care pătrunde şi neagă limitele individului şi ale locului, precum şi limita între interior şi exterior, oferind o senzaţie de incertitudine, de rătăcire, care face trimitere la trauma istorică şi la experienţa individuală.

[i]Roann Baris, Architectures of Memory and Counter-Memory: Berlin and Bucharest, http://www.radford.edu/rbarris/research/Architectures%2520of%2520Memory%25201.pdf, accesat la 24.06.2017

[ii] Idem

[iii] Idem

 

Sursele imaginilor:

1,2: http://www.eisenmanarchitects.com/berlin-memorial.html#images

3: https://www.archdaily.com/785334/interview-with-peter-eisenman-i-am-not-convinced-that-i-have-a-style/570ba99ce58ece29ac0002f9-interview-with-peter-eisenman-i-am-not-convinced-that-i-have-a-style-photo

4: http://www.berlinlogs.com/2015/07/holocaust-memorial-5-things-everyone.html

5,6: https://handluggageonly.co.uk/2015/11/12/a-memoir-to-the-fallen-the-holocaust-memorial-in-berlin-germany/

Lasă un răspuns