Arta Holocaustului

 

La Auschwitz au murit omul şi ideea de om[1]

În arta secolului al XIX-lea s-a făcut trecerea de la clasic la modern, romantismul fiind ultima redută a clasicismului, care a păstrat în exclusivitate linia figurativă. Impresionismul a dat startul unui alt tip de reprezentare, unei noi viziuni în artă. Curentele de avangardă puneau accentul pe stări emoționale, pe originalitatea exprimării individualițății artistului, pe arta cu mesaj politic și social – adevărate extensii ale conștiinței sociale.  În debutul secolului XX apar noi tipuri de exprimare  vizuală, în formule stilistice abstracte, care reduceau forma la esență, care propuneau întoarceri la primitivismul și culoarea pure, sau transfigurau realitatea în lumile onirice ale suprarealismului, ori amestecau la voia întâmplării lucrurile luând în derâdere pe cei ce se luau prea în serios, futuriștii proslăveau viteza și mașina în detrimentul bibliotecilor și muzeelor pe care le doreau arse etc.  În acest context artistic,  evenimentele   de pe  scena politică internațională au decis soarta unei întregi generații de artiști și a viziuni lor de exprimare.

Arta tinerei generații germane prevestea, înfricoșată, izbucnirea războiului. Dar când în vara lui 1914, catastrofa s-a produs, majoritatea sriitorilor și artiștilor au părut că asistă, dezorientați, la o nenorocire abătută pe neaștepate asupra lor. Realitatea era mai îngrozitoare decât coșmarul ce le torturase închipuirea, vreme îndelungată. Mulți dintre cei mai proeminenți reprezentanți ai artei tinere au fost uciși pe front: Lichtenstein, Lotz și Macke, Stadler și Trakl.[2]

Câțiva ani mai tărziu, așa numita ”artă degenerată” a fost interzisă  de regimul nazist – unele picturi ale lui Emil Nolde, Vincent Van Gogh, Marc Chagall, Franz Marc, Wassily Kandinsky sau Max Pechstein au fost arse. A fost o prefigurare a unui viitor sumbru, aflat sub semnul cenușei. Am creionat atmosfera  în care Holocaustul a fost posibil, dar nu vom găsi niciodată mobilul real al declanșării unui mecanism de război unic prin exacerbarea răului și monstruosului din adâncul conștiinței omenești. Sunt atâtea ipoteze și analize ale fenomenului, dar niciuna nu pare să încorporeze adevărul absolut. Au încercat să găsească răspunsuri psihologi, istorici, analiști politici, sociologi. Din dorința unor justificări care să scoată conștiința din culpă s-a apelat și la misticism. Un fapt este cert, Holocaustul nu este o ipoteză greu de imaginat, este un fapt istoric.  

O viziune importantă asupra impactului pe care Holocaustul l-a avut asupra conştiinţei umane şi asupra identităţii supravieţuitorilor este cea dezvoltată de scriitorul Elie Wiesel. Una dintre tezele principale susţinute de Wiesel este cea conform căreia nu poate exista o cunoaştere integrală a ceea ce a fost tragedia evreiască, deoarece fiinţa umană nu este capabilă să cuprindă acea realitate într-un sistem raţional explicativ coerent, nu poate înţelege cauzele care pot determina manifestarea radicală a răului[3]

Holocaustul a însemnat persecuție și asasinarea sistematică a aproximativ 6 milioane de evrei de către regimul nazist și colaboratorii săi. „Holocaustul” este un cuvânt grecesc la origine care înseamnă „sacrificiu prin foc” și care astăzi este asociat cu oroarea exterminărilor din crematoriile lagărelor naziste din al Doilea Război Mondial.

Naziștii, care au venit la putere în Germania în ianuarie 1933, au considereat că germanii erau superiori ca rasă și că evreii, considerați inferiori, erau o amenințare din afară pentru cei ce se considerau parte a comunității rasiste germane. Atitudinea antisemită a fost un simptom extins la multe state europene, a fost o atitudine pornită cu secole în urmă și exacerbată în timp, de la instaurarea creștinismului. În timpul Holocaustului, autoritățile germane au vizat și alte grupuri datorită percepției deformate de „inferioritate rasială” sau de ”asanare a societății”: romii, persoanele cu dizabilități și unele dintre popoarele slave (polonezi, ruși și alții). Alte grupuri au fost persecutate din motive politice, ideologice și comportamentale, printre acestea: comuniști, socialiști, martorii lui Iehova și homosexualii.

Contextul politic, care a dus la escaladarea într-o sângeroasă epurare a acestor categorii sociale, a început pe fondul unei instabilități politice și economice a Germaniei. Țara  trecea printr-o situație de criză după Primul Război Mondial. Clasă politică a găsit ca soluție aducerea la conducere, din 1933 până în 1945, a Partidului Național Socialist condus de  Adolf Hitler. Acesta instaurează   Al Treilea Reich.  Hitler pune în aplicare ideologia nazistă  care se baza pe:  naționalismul exacerbat, rasism și antisemitism. Prin controlul statului asupra mijloacelor de informare în masă duce o propaganda insistentă și agresivă  împotriva raselor considerate inferioare.

Cel puternic, trebuie să domine și să nu se amestece cu cel slab, ceea ce ar însemna sacrificiul proprii naturi înzestrate. Numai cel născut slăbanog se poate uita la acest principiu ca fiind crud, și dacă face asta este pur și simplu pentru că are un caracter debil și o minte îngustă; deoarece daca o astfel de lege nu conduce procesul de evoluție atunci dezvoltarea unei vieți organice superioare nu ar fi deloc de conceput.” (Adolf Hitler , Mein Kampf)

Mein Kampf (Lupta mea) a lui Adolf Hitler  este lucrarea în care este expusă ideologia nazistă care proslăvește rasa germană ca făcând parte dintr-o rasă superioara (ariană). În urmatorii doisprezece ani, regimul lui Hitler a comis crime la care omenirea nu mai asistase niciodată până atunci.  El a distrus mișcarea organizată a forței de muncă, a supus țara unui regim dictatorial, a distrus Europa într-un război de agresiune neprovocat și a asasinat milioane de evrei, romi și alte minorităti.

Despre înființarea Lagarelor de concentare  și  de exterminare, naziștii au explicat  că ”a fost  singura măsură aptă să asaneze această lume de elementele ei precare”[4].

S-au construit sute de ghetouri de izolare și  lagăre de  concentrare pe teritoriile germane  si  cele ocupate de naziști. Grozăvia holocaustului nazist se identifică, în special, cu cele trei lagare ”celebre” din Polonia: Auschwitz I, lagărul inițial de concentrare, care a fost folosit ca centru administrativ pentru tot complexul, a fost locul execuțiilor a aproximativ 70.000 oameni, majoritatea prizonieri de război polonezi și sovietici; Auschwitz III (Monowitz), care a fost folosit ca lagăr de muncă pentru uzina Buna-Werke aparținând concernului IG Farben și  Auschwitz II (Birkenau), lagăr de exterminare, unde cel putin 1,1 milioane de evrei, 75.000 polonezi și circa 19.000 romi au fost uciși; numarul total  de victime nu este cunoscut, dar majoritatea estimărilor contemporane sunt în jur de 1,1-1,6 milioane. Auschwitz – Birkenau, cel mai mare lagăr de concentrare al Germaniei naziste, a fost situat în apropiere de orașul polonez provincial  Oshwiecim în Galitzia și a fost înființat din ordinul Reichsführer-ului SS Heinrich Himmler la 27 aprilie 1940.

Jurnalele private ale lui Goebbels si Himmler, dezgropate din arhivele sovietice secrete, arată ca Adolf Hitler a ordonat personal exterminarea în masă a evreilor în timpul unei reuniuni a guvernatorilor regionali în cancelaria germano – nazistă. Goebbels scria : “ în ceea ce privește problema evreiască, Fuhrer-ul a decis să facă o matură curățenie … “

Reprezentarea Holocaustului în artă da mijloc de educație

Toate cliseele si prejudecățile adunate de-a lungul timpului împotriva evreilor au fost într-un final transpuse într-o acțiune fățisă[5], directă care nu a respectat nici-una dintre condițiile esențiale ale umanității.  

Despre studierea în școală, Agentia europeana a drepturilor fundamentale (FRA, creata la Viena în februarie 2007), recomanda conectarea „materiei” drepturile omului cu Holocaustul care este cât se poate de logică şi necesară, având în vedere că lagărele naziste de concentrare, de muncă şi de exterminare constituie unul din exemplele cele mai flagrante şi mai tragice din istoria recentă de încălcare a drepturilor celor mai elementare.[6]

Subiectul reprezentării Holocaustului în artă a fost intens dezbătut de specialiștii în domeniu, stârnind adesea controverse. ”A scrie poezie după Auschwitz este un act de barbarie” – scria Theodor Adorno[7]. Lucrările care tratează acest subiect au fost împărțite în două mari categorii: cele care susțin posibilitatea reprezentării Holocaustului în artă (cu precădere în literatură și film) și cele care evidențiază imposibilitatea de a-l reprezenta adecvat sau de a-l reprezenta pur și simplu. Totuși, numărul lucrărilor care aparțin primei categorii este cu mult mai mare decât numărul celor care aparțin celei de a doua; chiar și cei mai înfocați suporteri ai ideii că Holocaustul nu poate fi reprezentat (cum ar fi Elie Wiesel[8] sau Claude Lanzmann[9]) au creat opere care, de fapt, îl reprezintă.

Related image

Ca un preambul la mărturia  vizuală a celor care au trăit Holocaustul, amintesc de Anne Frank  care ne aduce mărturia cuvântului, descriind pas cu pas coșmarul  trăit de familia ei, asemeni miilor de familii de evrei care au sfârșit în lagărele de exterminare. Anne Frank avea 13 ani când și-a început jurnalul în camera secretă din Amsterdam unde se ascundea de naziști împreună cu familia. Originară din Germania, se refugiase în Olanda împreună cu familia, ca urmare a persecuțiilor rasiale. Avea 15 ani când își încheia jurnalul, familia Frank fiind arestată. Un an mai tărziu a murit într-un lagăr nazist. Jurnalul a fost publicat în engleză în 1952 și a cucerind prin amestecul de inocență și  maturitate a relatării unei povești tragice. Jurnalul Annei Frank a devenit probabil cea mai cunoscută mărturie scrisă  asupra Holocaustului. 

Image result for Anne Frank art
Werner Horvath, 2009, Austria
Image result for Anne Frank art
Louisa Greenstock, 2012, SUA

M-am speriat iarăşi şi am început să plâng. Margot are şaisprezece ani. Prin urmare ei vor să trimită departe nişte fete aşa de tinere singure? Dar, din fericire, ea n-o să plece, a spus-o chiar mama, şi probabil că şi tata tot la asta se referise când îmi spusese că o să ne ascundem. (8 iulie 1942)… Margot şi cu mine am început să împachetăm strictul necesar în genţile noastre de şcoală… am pus în geantă cele mai absurde lucruri, dar nu regret, pentru că ţin mai mult la amintiri decât la rochii (8 iulie 1942)…. Şi-am mers aşa, prin ploaia torenţială tata, mama şi cu mine, fiecare cu câte un ghiozdan şi o sacoşă de piaţă pline ochi cu cele mai diverse lucruri. Muncitorii care mergeau dimineaţa devreme la muncă se uitau după noi cu milă; pe feţele lor se putea citi limpede regretul că nu ne puteau oferi nici un mijloc de transport; steaua galbenă(slide 4), în stridenţa ei, vorbea de la sine (9 iulie 1942)… Mă apasă mai mult decât pot spune gândul că nu putem să ieşim niciodată şi mi-e foarte teamă că vom fi descoperiţi şi apoi împuşcaţi. Bineînţeles că asta-i o perspectivă nu prea plăcută (28 septembrie 1942).” (Din Jurnaul Anei Frank)

Anne Frank a devenit un simbol al suferinței pentru toți copiii holocaustului. Povestea ei este  subiect de piesă de teatru și  film[10], de cercetare. A-a scris o literatură bogată în jurul acestui jurnal, chipul ei a fost și încă mai este și astăzi evocat în picturi și sculpturi pe toate continentele[11] 

Image result for Anne Frank art sculpture
Anne Frank-Statue, Boise, Idaho

Marc Chagal a evocat-o într-o litografie, în stilul său specific, ca o ființă care levitează sau transcende realitate materială , purtată pe aripi de un porumbel, simbol al nevinovăției și purității vârstei, al speranței. Este susținută de privirile celor din jur, un grup ce este construit vizual după crezul Annei Frank.

Image result for Anne Frank Marc chagall
Anne Frank, Marc Chagal, Litografie la Jurnalele Annei Frank, 1958
Image result for Anne Frank: detail from "Knowledge is Power" sculpture by Zenos Frudakis.
”În ciuda tuturor celor întâmplate, încă mai cred că oamenii sunt foarte buni la inimă.”

Artiștii asupra cărora ne vom opri au fost deținuți evrei din lagărele de muncă, ghetouri și lagăre de concentrare, aceștia au surprins angoasa supraviețuirii într-un mediu ostil, potențând-o prin mici elemente sugestive – un fluture ”galben” pe sârma ghimpată devine un simbol al fragilității și al vremelnicie, este dorința de zbor, de libertate a evreilor închiși în lagăre și ghetouri. Fiecare element compozițional face parte din jurnalul nefericirii, este mărturia lor despre ce au simțit și trăit – teamă amestecată cu un dram de speranță sau crunta deznădejde și neputință. 

Art from the Holocaust
O primăvară, pictată în 1941 de Karl Robert Bodek și Kurt Conrad Löw. Colecția Muzeului de Artă Yad Vashem, Ierusalim

Multe dintre lucrări prezintă realitățile întunecate ale vieții de zi cu zi în ”închisoarea” nazistă. Faptul că lucrările au supraviețuit până în zilele noastre este, în majoritatea cazurilor, un miracol: multe au fost ascunse și păstrate cu mare risc de cunoștințe, rude sau prietenii artiștilor. Lucrările sunt testamentele profunde ale rezistenței umane și vorbesc despre puterea artei și despre o estetică propriei care are în acest caz un vocabular artistic specific intensității evenimentelor generatoare.  Sunt opere care te provoacă să afli povestea din spatele lor. Unele se știu, altele lasă imaginația să recreeze viața celor condamnați fără vină.

Creația comună a lui Bodek și Löw  se intitulează O primăvară și este executată în lagărul Gurs în 1941. Sunt doi artiști care colaborau adeseori, semnând multe dintre lucrările lor în comun. Împreună au pregătit scene pentru cabaretul din Lagărul Gurs și au desenat postere și cărți pentru diverse ocazii.

Karl Robert Bodek (1905–1942). © Deutsche Nationalbibliothek / Deutsches Exilarchiv 1933-1945, Frankfurt am MainKarl Robert Bodek s-a născut în 1905 în  Cernăuți, Bucovina și a murit în 1942, în lagărul Auschwitz-Birkenau. Crescut într-o familie evreiască tradițională, Karl Robert Bodek a studiat în Viena, urmând Institutul Grafic, a lucrat ca fotograf și corespondent. În iunie 1940, după ocupația sovietică din nordul Bucovinei, el a fugit mai întâi în Franța și apoi în Belgia în căutare de refugiu. În octombrie, a fost arestat și transportat din Belgia în lagărul Saint Cyprien și apoi în lagărul Gurs, aflat în ​​sudul Franței. Bodek a făcut „manifeste” pentru a protesta față de condițiile inumane din tabără. În aprilie 1941 a fost transportat în lagărul Les Milles, lângă Aix-en-Provence, unde a predat pictura, a executat portrete ale celorlalți prizonieri și a lucrat picturi murale. Încercările lui Bodek de a fi eliberat au eșuat; în august 1942 a fost transportat la tabăra Drancy și apoi la Auschwitz, unde a fost ucis.

 

Kurt Conrad Löw (1914–1980). © Yad Vashem Archives

Kurt Conrad Löw (1914, Viena – 1980, Viena), a studiat la Academia de Arte din Viena. În 1938 a fost închis pentru scurt timp din cauza activităților sale socialiste. În 1939 a fugit în Belgia, unde și-a continuat pregătirea academică la Anvers. În 1940, Löw a fost arestat și transportat la tabăra Saint Cyprien și la tabăra Gurs din sudul Franței. Cu sprijinul Crucii Roșii Internaționale de la Geneva, a fost transferat la Camp de Rivesaltes și eliberat în 1942. Între 1943 și 1945 Löw a studiat arta la Geneva și a participat la numeroase expoziții. În 1952 sa întors la Viena, unde a rămas activ în calitate de artist.

 

Related image

Bedrich Fritta (slideuri 15-18) (1906, Visnova, Boemia de Nord -1944 Auschwitz, Polonia) a fost unul dintre marii artiști și eroi ai Holocaustului. El a creat schițe ale vieții  de zi cu zi și a ororilor și absurdităților din ghetoul de la Theresienstadt (Terezin) alături de alți artișii precum Otto Ungar sau Leo Haas.  Imaginile lui caricaturale ar putea fi ironice și satirice dacă tragismul situației nu ar răzbi de la primul impact vizual, dincolo de sarcasm se simte empatia artistului pentru subiecții suferinzi. Din cei peste 140.000 de persoane deportați în ghetoul din Theresienstadt între noiembrie 1941 și mai 1945, au murit aproximativ 120.000 de persoane.

 

 

Image result for Bedrich Fritta

 

Fritta a studiat arta la Paris în jurul anului 1930, înainte de a se deplasa la Praga, unde a lucrat ca designer, grafician și caricaturist. La 4 decembrie 1941 a fost deportat în ghetoul din Theresienstadt (Terezin) în al doilea „comandament de construcție” al inginerilor, meșterilor și medicilor. Făcea parte din elita evreiască și favorizată de fasciști în schimbul serviciilor care serveau propagandei naziste. El supraveghea studioul de desen din departamentul tehnic al autoadministrării evreiești. Făcând parte din administrației, el și familia sa, erau în mare măsură în siguranță, departe de teama deportării la Auschwitz, iar Fritta a supraviețuit taberei timp de câțiva ani. Mulți dintre aceiași artiști care au lucrat pentru naziști din constrângere au creat în secret sute de lucrări și documentare care au arătat o altă parte a vieții ghetoului – ororile supraaglomerării, foametei, execuțiilor și deportărilor. Fritta era un lider al acestui grup. Lucrările acestor bărbați și femei au fost acte expresive și politice și conștiente de documentare, memorie și rezistență.

Related image

Mulți ani după Holocaust, activitatea acestor artiști a fost văzută mai ales ca documentație și folosită în contexte istorice și comemorative, mai ales că savanții și alții au descoperit nenumăratele moduri, altele decât revoltele armate, în care evreii și alți prizonieri au rezistat în fața asupritorilor. Publicarea cărții lui Gerald Greene ” Artiștii din Terezin” din 1988 a făcut cunoscută activitatea periculoasă a artiștilor din ghetou: Fritta, Leo Haas, Otto Ungar, Karel Flieshmann, Malvina Schalkova și alții.

Cei din afară ghetoului și comunitatea internațională știau despre aceste spații îngrădite că sunt mici orășele, în care evreii duc o viață normală. Înaintea unei vizite de inspecție din partea Crucii Roșii Internaționale, din iunie 1944, ghetoul trebuia să fie recreat ca o comunitate de tip model în care locuiau evrei din clasa mijlocie și să fie folosit în propaganda nazistă. Delegației vizitatoare i s-au arătat împrejurimile plăcute, o operă pentru copii, săli de cazare proaspăt vopsită, toalete și băi după standarde internaționale, cafenele și magazine falsificate. În realitate, aproximativ un sfert dintre deținuții evrei din Cehia au murit în condițiile teribile și mulți alții au fost deportați în lagărele de exterminare din est.

Desenele artiștilor de la Terezin erau create în speranța că vor ajunge în lumea exterioară pentru a dezvălui adevărul despre viața din tabără. O asemenea încercare au făcut-o în față delegației Crucii Roșii din Elveția. Au fost prinși și  demersul a dus la represalii grave împotriva artiștilor. În vara anului 1944, Fritta și colegii lui: Leo Haas, Otto Ungar și Ferdinand Bloch au fost condamnați pentru „propagandă atroce”. Artiștii împreună cu familiile lor au fost închiși și torturați în închisoare de Gestapo. Soția lui Fritta – Johanna, a murit acolo. Fritta și Haas au fost imediat deportați la Auschwitz unde Fritta și Otto au murit în noiembrie 1944.  Leo Haas a supraviețuit și l-a adoptat pe fiul lui Fritta, Tomas. După război, Leo Haas s-a întors la Terezín și a recuperat arta ascunsă.

Image result for Otto Ungar

Otto Ungar”Lucrarea sa Poarta pe jumătate deschisă  este o metaforă a morții, nu există nici o alternativă vizibilă, singura cale de ieșire este în întuneric”[12]

Leo Haas (1901 – 1983) a supraviețuit războiului. În lucrarea ”Sosește un nou transport”,  Haas a folosit motivul păsărilor de pradă pentru a sugera prezența amenințătoare a morții. El a pictat și litera „V” în colțul din stânga jos al pictogramei, un simbol al rezistenței subterane. „Ce imagine incredibilă, vedeți moartea și organizarea morții înaintea voastră și încă vă gândiți la victorie[13]

Leo Haas, Transport Arrival, 1942 (Credit: Credit: Yad Vashem/ Gift of the Prague Committee for Documentation)

Haas a studiat la Karlsruhe și Berlin între 1919 și 1922, influențat de expresionismul german și de lucrările lui Goya și Lautrec. Din 1925 până în 1938 a lucrat la Viena și Opava ca ilustrator, pictor și designer de carte. A fost arestat în 1939 pentru că a ajutat comuniștii germani să treacă ilegal frontiera și a fost trimis la muncă forțată. În septembrie 1942, Haas a fost deportat în ghetoul din Theresienstadt. După război, Haas sa întors la Terezín, unde a recuperat 400 de lucrări de artă ascunse. În Praga a lucrat ca redactor de ziare și caricaturist. Haas sa mutat în Berlinul de Est în 1955 ca profesor de artă universitară și, de asemenea, a lucrat în industria cinematografică.Image result for Leo (Lev) Haas

Image result for Leo (Lev) Haas

Related image

 

Image result for Leo (Lev) Haas auschwitz children Această imagine puternică și bântuitoare, una dintre cele zece tipărite după război, folosind placa originală creată în timpul Holocaustului, prezintă o scenă în care copiii sunt conduși de o gardă înarmată și o figură cu glugă, ale cărei fețe sunt semi-ascunse și îndepărtate de privitor. În fundal, o masă de fețe schematice presează ferestrele blocate. Starea de spirit teribilă este dată și de contrastul de lumină și tonurile întunecate, profund adânci. Statura copiilor este foarte mică. Este o exagerare intenționată, o disproporție a scării de redare, copii – adulți pentru a reliefa clar raportul de forțe.  Caracteristicile lor sunt greu individualizate, abia diferențiate de sex, creând un sentiment de groază generalizată.[14]  Muzeul Yad Vashem din Ierusalim deține 21 de lucrări ale artistului.

Moritz Müller a studiat pictura în Praga, după care a fondat o casă de licitație. A fost închis după invazia nazistă a Cehoslovaciei. A realizat peste 500 de lucrări în ghetoul din Theresienstadt. În Acoperișuri în timpul iernii , descrie acoperișurile acoperite de zăpadă ale lui Theresienstadt ca într-o idilă pașnică. „Aceasta este o lucrare fără oameni– deși ghetourile erau complet suprapopulate[15]„. Are sensuri multiple, pe de o parte este un frumos peisaj de iarnă, iar pe de altă parte, există oroarea din spatele lor. Văduva unui ofițer austriac a cumpărat mai târziu câteva dintre picturile lui Müller, ascunzându-le în casa ei.  Mueller a fost ucis în Auschwitz în 1944.

Arta de la Holocaust

 

Nussbaum a fost arestat în Belgia în 1940, după care a scăpat și s-a ascuns în Bruxelles împreună cu soția sa. Pictura  „Refugiatul”  arată izolarea evreului german rătăcitor.

În tablou, el se întreabă:” Unde pot merge în această lume, unde pot locui, unde pot lucra și există? „(Smerling). Nussbaum a trimis tabloul tatălui său la Amsterdam, iar după uciderea acestuia în Auschwitz, în 1944, a fost transferat în colecții private și apoi vândut la licitație. ”Astăzi avem mulți oameni care întreabă același lucru„. Nussbaum a împărtășit soarta tatălui său, a fost în cele din urmă prins, deportat și  ucis în Auschwitz în 1944 la în vârstă de 39 de ani, împreună cu soția sa.  Cruzimea şi condiţiile din lagărele naziste au omorât oameni. Însă, poate mai grav decât asta, au mai făcut ceva: au îngenuncheat personalităţi şi au distrus mentalităţi. Elie Wiesel consideră că „La Auschwitz au murit omul şi ideea de om”  

Referitor la libertatea umană, la felul cum se manifestă aceasta în condiţiile restrictive unui lagăr, Victor Frankl spune în cartea sa :”Omului i se poate lua totul, mai puţin un lucru:ultima dintre libertăţile umane, aceea de a-şi alege propria atitudine într-un anumit set de împrejurări date, de a-şi alege propriul mod de a fi”. Omul îşi poate păstra o independenţă de gândire în orice fel de circumstanţe. Arta a fost libertatea de expresie a  artiștilor evrei. Mulți și-au riscat viața doar pentru a se simți din nou oameni și nu doar numere. Victor Frankl[16] a intrat acolo ca medic (psihoterapeut). Asta l-a ajutat atunci când alţii nu mai aveau pentru ce să trăiască şi, mai ales, l-a ajutat să dezvolte ceea ce astăzi e cunoscut ca „logoterapie” sau analiză existenţială – omul este tot timpul în căutarea sensului vieţii. Toţi ne dorim ca viaţă noastră să conteze, toţi ne dorim să aflăm ce avem de făcut aici în timpul vieții. Asta ne motivează, asta ne ajută să rămânem în viaţă atunci când, aparent, am pierdut totul. Arta este o modalitate de a căuta și a da sens vieții. Artiștii evrei, într-o lume fără sens, au transformat stigmatele galbene în aripi fragile și au călătorit cu puterea gândului și a spiritului dincolo de gardul de sârmă ghimpată în căutarea lui.

 

Bibliografie:

Adorno, Theodor. Minima Moralia: Reflections on a Damaged Life, Verso, London, New York.

Enciclopedie de Istorie Universală, București, All, De Agostini, 2002.

Frankl, Viktor E.Omul în căutarea sensului vieţii, Bucureşti, Meteor Press, 2009, traducere Silvian Guranda

Frank, Anna. Jurnalul Annei Frank, Editura Humanitas, București, 2016.

Grigorescu, Dan. Istoria unei genrații pierdute: Expresioniștii, Editura Eminescu, București,1980.

Lustig, Oliver. Viață în imperiul morții, București, Editura pentru Literatură, 1969.

https://www.huffingtonpost.com/2012/01/27/the-word-holocaust-history-and-meaning_n_1229043.html

https://www.rfi.ro/articol/stiri/politica/raport-drepturile-omului-holocaustul-invatate-impreuna-scoala

Surse imagini :

http://www.bbc.com/culture/story/20160203-art-from-the-holocaust-the-stories-behind-the-images

https://www.ibtimes.co.uk/holocaust-memorial-day-2016-poiginant-paintings-by-jewish-concentration-camp-prisoners-goes-show-1539988

Credit: Muzeul Evreiesc, New York

 

 

[1] Elie Wiesel (1928, Sighetu Marmației, România – 2016, New York, S.U.A.) – supraviețuitor al Holocaustului, a fost un scriitor și ziarist american în limbile franceză, engleză, idiș și ebraică, eseist și filosof umanist, activist în domeniul drepturilor omului, născut într-o familie de evrei din România,. În anul 1986 a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace. În anul 1996 a fost numit membru al Academiei Americane de Artă și Literatură⁠(en), iar din anul 2001 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

[2] Dan Grigorescu, Istoria unei genrații pierdute: Expresioniștii, Editura Eminescu, București,1980, p.150.

[3] http://egophobia.ro/?p=3824

 

[4] http://auschwitz.org/en/

 

[5]Ştiţi voi unde vă aflaţi acum?”, tuna prima întrebare, după care urma o tăcere de mormânt. “Vă aflaţi într-un lagăr de exterminare!”, veni raspunsul rostit cu trufie şi sadică satisfacţie. “Ştiţi voi ce înseamna aceasta?”, tuna si a doua întrebare si iar se lasa aceeasi tacere de mormânt. “Aceasta înseamna ca, începând de azi, voi nu mai aveti nici un drept, ci numai îndatoriri. Nici hainele de pe voi nu mai sunt ale voastre. Sunt ale statului german! N-aveti voie sa raportati nimic, nimanui, ci numai sa va supuneti si sa executati. Şeful lagărului şi şefii de barăci au drept de viaţă şi de moarte asupra voastră.” Este un citat din Dicţionar de lagăr de Oliver Lustig, născut în 1926 în România, unul din supravieţuitorii lagărului Birkenau-Auschwitz. https://www.rfi.ro/articol/stiri/politica/raport-drepturile-omului-holocaustul-invatate-impreuna-scoala

[6] Sursa citată mai sus

[7] ” Unul dintre temele lui Adorno a fost tendința civilizației de a se autodistruge, așa cum este evidențiată de fascism. În cartea lor Dialektik der Aufklärung (1947; Dialectica iluminismului ), Adorno și Horkheimer au plasat acest impuls în conceptul rațiunii însuși, pe care Iluminismul și gândirea științifică modernă l-au transformat într-o forță irațională care ajunsese să domine nu numai natura, ci și umanitatea însăși. Rationalizarea societății umane a condus, în cele din urmă, la fascism și la alte regimuri totalitare care reprezintă o negare completă a libertății umane. Adorno a concluzionat că raționalismul oferă puține speranțe pentru emanciparea umană, care ar putea veni în locul artei și a perspectivelor pe care le oferă pentru păstrarea autonomiei și fericirii individuale.” (https://www.britannica.com/biography/Theodor-Wiesengrund-Adorno)

[8] Elie Wiesel a publicat 57 de cărți – ina dintre ele fiind ”Noaptea” o descriere autobiografică despre viața în lagărele de exterminare naziste.

[9] Claude Lanzmann (27 noiembrie 1925) este regizor francez cunoscut pentru filmul documentar Holocaust Shoah (1985). Lanzmann sa născut la Paris unei familii evreiești care a emigrat în Franța din Europa de Est. Familia sa s-a ascuns în timpul celui de-al doilea război mondial.

[10] Jurnalul Annei Frank (The Diary of Anne Frank) este un film din 1959 inspirat din piesa omonimă câștigătoare a Premiului Pulitzer, care a fost realizată după jurnalul Annei Frank. Aceasta este prima ecranizare cinematografică atât a piesei, cât și a poveștii originale, și conține trei membri ai distribuției originale de pe Broadway. A câștigat trei premii Oscar în 1960. În 2006, The Diary of Anne Frank a fost considerat al 18-lea cel mai inspirator film american și inclus în lista AFI’s 100 Years. Lista filmelor documentare și artistice despre Anne Frank este impresionantă. (https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_films_about_Anne_Frank )

[11]Sixty million people have read The Diary of a Young R. Peter Straus is Director of Voice of America. This memoir, written before his appointment, is based on a family friendship which began when his father, Nathan, studied at Heidelberg with Otto Frank. Girl by Anne Frank, or attended the play or seen the movie based on her diary. The book is now available in 4 0 languages and dialects, including six different tongues in the Soviet  union alone. Marc Chagall did a painting; John Kennedy spoke of Anne’s gift as ‘ ‘the greatest truth of all” ; Jorgi Cervello composed a symphony; Eleanor Roosevelt wrote a preface; the world’s rose growers recognize a new class, the Anne Frank rose (yellow, with overtones of cream and red); Yevgeny Yevtushenko includes her in

a poem; Pope John spoke glowingly of the diary, which he read in Italian.” (http://www.momentmag.com/wp-content/uploads/2013/04/Otto-Frank.pdf)

 

[12] Smerling (thejewishmuseum.org)

[13] Idem

[14] Idem

[15] Smerling (thejewishmuseum.org)

[16] Victor Frankl, supraviețuitor și viitor celebru psihoterapeut, în cartea sa Omul în căutarea sensului vieţii, citează din Nietzsche: „Cel ce are un de ce pentru care să trăiască, poate îndura aproape orice!”.

Lasă un răspuns