Arta sculpturii în piatră semi-prețioasă

Artele lapidare se referă la pratica tăierii şi şlefuirii pietrei, îndeletnicire descoperită cu mii de ani în urmă, păstrată şi apreciată până în zilele noastre. Atunci când vorbim de obiecte decorative sculptate în piatră semipreţioasă, ne putem imagina numaidecât formele pline ce culoare şi volum făurite cu pricepere şi cu o remarcabilă precizie a detaliilor, întâlnite în cultura Orientului Îndepărtat.

Abundenţa de motive şi culori scoase la iveală din darurile dure ale pământului ne frapează. Această artă, este una dintre cele mai vechi întâlnite în China şi datând încă din mileniul al-V-lea înaintea erei noastre, cu toate că aceasta şi-a atins punctul de maximă înflorire mult mai târziu, în timpul dinastiei Qing ( sau Dinastia Manchu, ultima dinastie imperială a Chinei având o impresionantă succesiune de împăraţi din 1644 până la 1912).

Water Jar, Jad
Water Jar, Jad

În spaţiul European această artă a câştigat lupta de popularizare în urma schimburilor comerciale intense din veacul al XVIII-lea, care au permis minunatelor piese călătoria pe binecunoscutul Drum al Mătăsii.
Pentru pasionaţii de pietre preţioase, de culoare, de istorie şi frumos sau chiar pentru curioşi, Metropolitanian Museum of Art pune la dispoziţia publicului o colecţie de 75 de astfel de piese într-o expoziţie închinată artei străvechi a prelucrării pietrei semi-pretioase, deschisă până la 9 octombrie 2017. Piesele expuse datează din perioada dinastiei Qing şi sunt lucrate în jad, agat, cuarţ, malachit, chihlimbar, lapis lazuli şi altele, delectează privitorii şi amintesc de rădăcinile tradiţiilor orientale.

Vază în formă de pasăre, Jad, secolele XVIII-XIX
Elefant cărând un vas, Jad, secolele XVIII-XIX

Cu toate că nu China este patria de origine a acestei apreciate arte, ea izvorând mult mai devreme în sânul altor civilizaţii antice precum cea babiloniană, poporul chinez, este cel care a consacrat feluritele minerale (dintre care Jad-ul ocupă până în zilele noastre un loc deosebit) precum şi arta prelucrării acestora. Ei au atribuit mineralelor diferite roluri şi proprietăţi iar culorile fiecărora au fost asimilate cu elemente naturale, puncte cardinale, momente ale vieții și ale anilor, iar sculptarea şi şlefuirea pietrelor a contribuit şi ea prin simbolistica la rolul ce le-a fost dat.

Vas in formă de pasăre, Cristal, secolele XVIII-XIX
Piesă cu peisaj sculptat, Jad, secolele XVIII-XIX

Prin schimburi comerciale, răsăritenii au preluat de la celelalte popoare nu doar mineralul verde (Jad) ci şi credinţele ce îl înconjurau. Străvechii chinezi considerau jad-ul ca fiind cea mai nobilă dintre pietre, de o fumusete deosebită şi nemuritoare, magică şi dătătoare de viaţă, drept pentru care era folosită ca materie primă pentru piesele cu semnificație religioasă, piatră cu efecte curative dăruită pământenilor de către zei.

Dacă în bronz se regăsesc sculptate o varietate de forme de la cele umane la animale mitologice, primele piese de Jad cunoscute sunt minimal sau chiar deloc decorate, cu toate că obiectele obţinute din ambele materiale erau folosite cu scop religios, fapt ce le-a permis specialiştilor să ajungă la concluzia că piesele reliefate în bronz, puternic ornamentate erau destinate omagiului adus strămoşilor în vreme ce piesele din Jad reprezentau un omagiu adus forţelor cosmice.

Buddha așezat, cristal, secolele XVIII-XIX
Piesă cu peisaj sculptat, Jad, secolele XVIII-XIX

Piesele constituite din renumitul mineral verde erau iniţial folosite în zile de sărbătoare, că obiecte de sacrificiu sau amulete, ca simbol al statusului social, piese de omagiu special create pentru momentele de yin şi yang ale anului, anume pentru celebrarea anotimpurilor. Jadul era considerat de străvechiul popor chinez ca fiind substanţa naturală cea mai divină, de unde, cea mai potrivită pentru a comunica cu fiinţele supranaturale şi pentru a fi în armonie cu universul.

Cu timpul, piesele sculptate în jad îşi pierd simplitatea şi ajung să fie minuţios şi spectaculos decorate şi pieselor folosite exclusiv în ritualuri religioase li se adăugă piese folosite ca arme în luptă, ca obiecte simple sau unelte agricole, că obiecte decorative, bijuterii feminine sau chiar farfurii şi căni. Cele mai des întâlnite piese de luptă erau capetele de ciocan (numite fu), simbol al suveranităţii, care se putea întâlnii brodate şi pe robe, veşminte ulterior folosite în ritualuri pentru glorificarea celui mai important dintre zei, T’ ai-i, sau Zeitatea Unităţii Supreme, urmând să fie apoi larg folosite şi chiar destinate că obiecte funerare care să-i însoţească pe cei mai însemnaţi dintre defuncţi în viaţa de apoi.

Picurător, Carnelian și agat alb, secolul XVIII
Vază cu rodie, Cuarț roz, secolul XVIII

Fromele zoomorfe din jad simbolizează constelaţiile, momentele anului, anotimpurile şi implicit ciclul continuu al vieţii. Figurile umane sculptate în jad şi descoperite mai târziu, datând cu precădere din timpul dinastiei Chou (în perioada căreia Jad-ul capătă o largă întrebuinţare, rolul său în ritualurile religioase nemaifiind unul exclusiv), erau folosite pentru a-l pune pe împărat, în legătură cu forţa spiritului strămoşilor săi, care să îl ghideze şi să îi dea înţelepciunea neceară pentru a-şi îndeplini rolul ce i-a fost încredinţat de către zei.

În ritualurile religioase menite să onoreze cerul şi pământul erau folosite obiecte votive care să corespundă în simbolistică şi culoare cu cele patru colţuri ale lumii – un simbol (pi) pentru a aduce omagiu cerului, un simbol (tsung) din jad galben era destinat omagierii pământului, o bucată de jad verde (kuei) era atribuită părţii de Est, o formă asemănătoare, de această dată din jad roşu era atribuit punctului cardinal sudic, un simbol asemănător unui tigru (hu) din jad alb vestului, iar (huang), simbol semicircular de culoare neagră a aceleiaşi pietre, nordului.

Suport și pensule, Jad, secolul XVIII

Frumuseţea pietrelor utilizate dar şi al pieselor de artă rezultate din mâna adevăraţilor maeştrii, dar şi simbolistica şi miturile asociate, dau lucrărilor o încărcătură deosebită. Tradiția pietrelor semi-prețioase nu se oprește însă la poporul chinez. Odată pătruns în spațiul european și occidental, rămâne lafel de prețuit ( cu precădere de către doamne) chiar dacă își pierde importanța religioasă. Frumusețea coloritului și eleganța lor rămâne căutată și râvnită încă din vremuri imemoriale. Expoziția dedicată acestora ne invită ca pentru căteva clipe să ne amintim de vechimea lor și să le apreciem măreția.

Surse:
The Art and Architecture of the Ancient Orient, Henri Frankfort, The Yale University Press Pelican History of Art, 1996

Early Chinese Jades, Una Pope-Hennessy, Brunauer Press, 2008

Chinese Sculpture, Angela Falco Howard, Yale University Press, New Haven & London, 2003

Chinese Art, Stephen W. Bushell, Victoria and Albert Museum, 1904
(editia digitalizată accesibilă la https://archive.org/details/chineseartbyste00musegoog)

Surse Online:

https://en.wikipedia.org/wiki/Decorative_arts

https://en.wikipedia.org/wiki/Category:Hardstone_carving

http://www.metmuseum.org/exhibitions/listings/2016/colors-of-the-universe

 

Lasă un răspuns