Ceruri de purpură – Văluri liturgice cu tema Plângerii

Expoziția „Ceruri de purpură – Văluri liturgice cu tema Plângerii”, de la Muzeul Național de Artă al României, prezintă pentru prima oară publicului întreaga colecție de văluri liturgice cu tema Plângerii Domnului din patrimoniul muzeului. Alături de acestea, în cadrul expoziției sunt expuse 20 de icoane, broderii și piese de orfevrărie medievală decorate cu scene ce ilustrează diferite momente din ciclul Patimilor și Învierii.

Vălurile liturgice sunt adevărate capodopere ale artei medievale românești legate prin funcționalitate și semnificație de ciclul liturgic al dramei christice, evocând momentul crucial al creștinismului. Printre acestea se numără Epitaful egumenului Siluan (1437), din timpul voievodului Alexandru cel Bun, perioadă din care se mai păstreză în țară doar două piese, Epitaful de la Dobrovăț, început la porunca lui Ștefan cel Mare, Epitaful de la Mânăstirea Agapia și Epitaful de la Mânăstirea Barnovski.

Conform Ancăi Lăzărescu, șef secție Galeria Națională, din punct de vedere iconografic Epitaful egumenului Siluan este cel mai vechi epitaf moldovenesc, care ilustraeză o sinteză originală, între tema liturgică a Jertfei lui Iisus și cea istorică a Plângerii. Dramatismul profund omenesc, funerar, este dat de chipul Fecioarei Maria și cel al Mariei Magdalena, devenind o caracteristică a epitafelor moldovenești în cea de-a doua jumătate a secolului al XV-lea. Epitaful este decorat cu un motiv cu o valoare simbolică, crucea cu brațe egale înscrisă în arc, un simbol al lumii spirituale, de origine bizantină, întâlnit frecvent în decorația broderiilor liturgice din secolele XIV și XV. Broderia este cusută cu fir din argint, argint aurit și mătase colorată. Tehnica în care este realizată broderia este de tradiție bizantină, la Mânăstirea Neamț, unde a existat un important centru cultural în timpul egumenului Siluan, care a păstorit mânăstirea între 1427 și 1470.

Epitaful egumenului Siluan

Epitaful de la Dobrovăț se diferențiază de modelul bizantin prin numărul mai mare de personaje redate în scenă. Broderia păstrează tradiția bizantină, prin monumentalitate dar și o dispunere aproape geometrică, prin simetria personajelor: în centru este reprezentat Iisus pe piatra roșie din Efes, la capătul său se află Fecioara Maria, alături de cele două sfinte femei mironosițe care-l plâng, iar la picioare Sființii Nicodim și Iosif din Arimateia. Acestor personaje, li se alătură îngeri în poziție de rugăciune, în rolul de oficianți ai slujbei Prohodului, flancând piatra Plângerii, în registrul superior și inferior. În cele patru colțuri ale epitafului , sunt reprezentate simbolurile ale sfinților evangheliști: Matei – îngerul; Ioan – vulturul; Marcu – leul și Luca – boul. De asemenea, în compoziția epitafului apar simbolurile cerești, precum soarele, luna sau stelele, care au rolul de a oferi scenei o dimensiune universală, conform curatorilor expoziției. 

Epitaful de la Dobrovăț

Scenă tipică a plângerii, Epitaful de la Mânăstirea Agapia, respectă schema compozițională utilizată în atelierele de broderie vieneze din a doua jumătate a secolului al XVIII. Personajele din acest epitaf sunt mult mai puține la număr, compoziția fiind ornată cu multiple motive laborioase. Scena centrală este reprezentată de Fecioara Maria care își plânge Fiul, în momentul în care Sfântul Iosif și Sfântul Nicodim se pregătesc să-l înfășoare în sfântul giulgiu, alături de doi îngeri îngenunchiați. Potrivit informațiilor oferite în cadrul expoziției, în părțile laterale ale compoziției se află, în chenare de inspirație barocă, figurile celor patru evangheliști, iar printre acestea mici scene ilustrând Ierusalimul, Grădina Ghetsimani și Golgota.

Epitaful de la Mânăstirea Agapia

Epitaful de la Biserica Barnovski, donat de voievodul Ion Miron Barnovski și mama lui Elisabeta, reprezintă Liturghia Îngerească. În compoziția epitafului, Iisus este întins pe piatra din Efes, iar la căpătâiul și la picioarele sale îi are pe arhanghelii Mihail și Gavril înfățișați ca îngeri-diaconi, având în mâini câte o ripidă și o cadelniță.

Epitaful de la Biserica Barnovski

Cunoscute de-a lungul timpului sub denumirea de epitaf, aer sau văzduh, aceste broderii sunt purtate și în prezent în Vinerea Mare a Paștelui deasupra capetelor preoților, simbolizând aerul din care se revarsă lumina Învierii. Apartenența pieselor la cele mai importante școli artistice ale lumii bizantine și post-bizantine, dar și utilizarea materialelor prețioase, acestea grupează partea cea mai valoroasă a tezaurului național de broderii medievale, potrivit organizatorilor expoziției. 

În cadrul expoziției, publicul are posibilitatea să vizioneze eseul cinematografic Soarele negru, realizat în anul 1968 de regizorul Slavomir Popovici, un poem vizual ce invită privitorul să caute sensurile profunde ale vieții și morții.

Expoziția poate fi vizitată până pe 29 octombrie, în Galeria de Artă Veche Românească, sala 4 a Muzeului Național de Artă al României.

Surse:

http://www.mnar.arts.ro

Din textele explicative ale expoziției

 Sursa foto: http://www.hotnews.ro/hotreporter-2017-06-21813999-expozitie-ceruri-purpura-2.htm

Lasă un răspuns