Portul tradițional din Transilvania

Despre Transilvania se poate afirma că a fost spațiul proprice pentru conturarea unei varietăți tipologice a costumelor tradiționale. În timp, acestea au cunoscut o dezvoltare continuă, mai ales datorită succesiunii de perioade istorice, determinând astfel un registru morfologic și artistic specific fiecărei zone în parte a regiunii, fără a avea însă consecințe asupra elementelor comune. Din piesele portului popular din Transilvania nu lipsesc piese specifice și celorlalte zone ale țării, precum: ie pentru femei și cămășă pentru bărbați; pieptare și cojoace; catrințe și cioareci; acoperitoare de cap și podoabe, dar și încălțăminte, despre care se poate observa că atât în portul femeiesc, cât și în cel bărbătesc a apărut o renunțare la opincile tradiționale în favoarea pantofilor, a cizmelor sau a ghetelor, în funcție de anotimp.

În ansamblu, ca și element specific al întregii zone, Transilvania se caracterizează prin costumul cu catrință, dar și o mare varietate a acestei piese. Catrința se poate defini ca o piesă dreptunghiulară îngustă, de aproximativ 40-50 cm, care se poartă așezată vertical în față și în spate de la brâu în jos. Deși, piesă comună specifică Transilvaniei, catrința se arată diferit în funcție de zonele și influențele din regiune. De exemplu, în Hunedoara catrința se țese de două ori patru ițe pe fond negru, fără ornamente. În Mărginimea Carpaților, în Târnave se țese în dungi înguste orizontale pe fond roșu. În zonele Cluj, Munții Apuseni până la Năsăud se gășeste catrința care se ornamentează cu alesături pe fondul roșu de la poale, fond care cuprinde în timp aproape trei sferturi din catrință.1

Costumul popular în zona Făgăraș

În această zonă portul tradițional se prezintă sobru, fiind confecționat din pânză groasă țesută din bumbac, dar și din cânepă, cu învelitori albe pentru cap, pentru portul femeiesc, care poartă denumirea de pomeselnece, păstura neagră sau fotă care îmbracă corpul de la brâu în jos, șarica realizată din blană albă, iar pentru bărbați cămășile cu pumnași, opincile cu nojițe din păr de cal sau de capră.2 În zona Făgăraș, mult timp s-a păstrat vechiul port, iar elemente mai noi au intrat destul de târziu. Ca în majoritatea zonelor din țară, portul ocupă și aici un loc bine definit între manifestările artistice populare, iar țesăturile din lână și cânepă, în care predomină roșul se retransformă treptat.

Culoarea roșie în țesături se obține cu ajutorul frunzelor și florilor de măr acru uscate, pisate și fierte, care dau culori de la roșu deschis la culoarea cea mai închisă de roșu. Scoarța de măr acru și florile de șovârf dau culoarea roșie ca sângele, iar scoarța de măr, șovârf și cenușă oferă un ton de roșu închis.3

Trăsăturile generale ale costumului sunt reprezentate de viața și obiceiurile oamenilor care trăiesc între munți, simplitatea și robustețea caracteristică vechiului port al acestei regiuni, iar ca dovadă stau liniile drepte ale costumului și materialul gros. Ornamentele și cromatica sunt subordonate liniei costumului, piesele exterioare sunt monocrome și asemănătoare între ele, cele ale portului femeiesc cu cele ale potului bărbătesc.4 Odată cu dezvoltarea costumului s-a produs și o dezvoltare a ornamentelor, câmpii ornamentali devenind mai bogați, precum și cromatica.

Sursă foto: romanianmuseum.com

Ia cu obânzală purtată de femeile în vârstă este brodată cu roșu având gura cămășii în față cu broderie pui mari și roșii, decorație aflată „peste cot” din motive geometrice realizate prin alesătură în război și cu mânecă terminată cu pumnași. Iile purtate de femeile tinere sunt cele cu gura cămășii într-o parte, cu două sau trei râuri de pui peste piept și de-a lungul mânecilor sau cu decorația din motive geometrice „peste cot”, unde mânecile sunt prevăzute cu fodori și brățară îngustă. Ia purtată de fete este numită „brâu” și are mânecile și pieptul cu o bogată decorație de pui aleși fiind un element nou introdus în costumul popular. Peste cămașa cu poalele lungi, femeile în vârstă se înconjoară de două sau trei ori cu cingătoarea lată, țesută din lână roșie, peste care aplică șorțul cu vergi verticale de culoare roșu și negru sau păstura neagră. Femeile tinere și fetele obișnuiesc să mai poarte „șurț” cu flori mari, terminat în partea de jos cu poale cu fodori țesuți, care în trecut se purtau drept în față. Surțele se susțineau în față, în talie prin biele late de aproximativ 5 – 8 cm și lungi de 2 – 4 m, cu urzeală formată din culori vii, precum roșu, galben, verde și cu băteală realizată dintr-o singură culoare roșie sau vânătă, ornamentate cu motive cu cruci sau ochișori. Peste iei se poartă chieptar, iar femeile tinere și fetele chieptăriță, croită și ajustată pe corp, desfăcută în față sau înfundată „lăibărică” din pile și cu aplicații de „borson” negru și catifea folosită pentru aplicații în ornamentație. În această zonă se mai poartă și o rochie largă, numită „androc”, din postav negru sau în carouri cu o bandă de catifea, croită drept, aplicată în partea de jos, la poale. Între portul destinat femeilor și cel al bărbaților există o mare asemănare datorată faptului că există piese cu elemente comune prin croială și prin ornamentație.

Sursă foto: romanianmuseum.com

În ceea ce privește portul bărbătesc, cămașa românească realizată din cânepă cu mâneci largi a fost înlocuită în majoritatea zonelor cu cămașa nemțească cu guler și cu pumnași. Mânecile se prind de stan (pieptul și spatele cămășii croite pe vechile piese dintr-o singură foaie, fără cusătură la umăr), pe umăr cu sbârciogi (încrețitură ornament pe umărul iilor sau cămășilor cu pumnași realizate printr-o cusătură specială pe muchie în culori de galben și portocaliu).Pantalonii sunt realizați din pânză, strânși pe picior ca și pantalonii din pânză albă, țesută cu motive geometrice care se poartă vara.

Printre piesele de protecție, pentru vremea rece se numără cojoacele și pieptarele. Cojoacele au avut o mare răspândire, mai mult în rândul ciobanilor și în satele situate sub munte și sunt foarte asemănătoare celor din Sibiu, lucru datorat faptului că mărgienii sibieni au mers cu oile la ciobănit în Munții Făgărașului. Pieptarele prezintă o mare bogăție, iar specificul lor constă mai mult în decor decât în croială, ornamentația fiind din ce în ce mai variată și mai încărcată, o dezvoltare ce se datorează zonelor din vecinătate. Pieptarele purtate de bătrâni erau „înfundate” încheiate într-o parte, mai lungi decât cele pentru tineri, iar ca ornament aveau o singură floare aplicată în zona pieptului, în forma unui romb și numai două buzunare. Pieptarele făcute pentru tineri aveau aceeași formă ca și cele pentru bătrâni, însă aveau patru buzunare, doua dintre acestea fiind doar de formă, cu o decorație ce cuprindea mai multe flori în nuanțe de negru, albastru marin, verde și o broderie lucrată cu arnici, care pe parcurs a fost înlocuit cu lâna. Pieptarele purtate de femeile tinere și de fete aveau aceeași crioală cu o singură deosebire, aceea fiind că se încheiau pe umărul stâng, cu un singur nasture, cu o ornamentație dispusă în rânduri verticale, iar printre aceste rânduri se intercalau benzi realizate din catifea neagră.7 Specificul ornamentației din zona Făgăraș constă în compoziția câmpilor ornamentali, cromatică, material și tehnică, croiala terminându-se în talie.

Cămășile bărbătești sunt realizate din pânză de cânepă, amestecate cu bumbac, iar dintre piesele portului popular, cămașa cea mai veche „rumânească” sau iobăgească, lungă și cu mâneci largi și drepte este ornamentată discret prin cusătură de culoare neagră și roșu pe gulerul îngust, această ornamentație fiind folosită cu precădere pentru cîmășile speciale pentru sărbători. Cămașa cu „strafuri” și cu pumnași apărută la sfârșitul secolului al XIX-lea, astăzi formând tiparul frecvent din zona Făgăraș, primind și denumirea de cămașă nemțească sau ungurească. Măneca se evindențiază prin pumnași, umerii sunt cu încrețituri mari prin cusătură peste muchie, lucrați cu alb și galben, gulerul are o formă lată, fiind format din patru bucăți îndoite și brodat în nuanțe de alb și galben. Pieptul este decorat cu ștrafuri verticale lungi de 25 – 35 cm în cele două părți ale gurii cămășii, terminându-se cu bentiță orizontală. Pe umăr se aplică o bentiță, iar ornamentația acestei cămăși a evoluat prin broderia lucrată de mână pe guler, unde pe lângă broderia aplicată se mai adaugă și „frunza albă”, adică o panglică, iar pe ștraful de la piept se aplică un model în formă de zig-zag alb, care se putea cumpăra din comerț.8

Ia veche purtată de femei are ciupagul prins de poale, ceea ce arată că o cămașă era lucrată dintr-o singură piesă lungă până la călcâie, ciupagul fiind compus din două foi în față din pânză de bumbac sau cânepă și bumbac, iar spatele dintr-o singură foaie sau două foi în anumite subzone ale regiunii. Poalele cămășii se croiesc dintr-o pânză mai groasă, dintr-un amestec de cânepă și bumbac, compuse din două foi și patru clini din câte o jumătate de foaie. Ornamentația simplă este compusă din broderie aplicată la gura cămășii, de culoare roșie pe obânzală, iar pe mâneci broderia se aplică peste cot sau în lungimea mânecii.9 Pe ambele părți ale pieptului se brodează șiruri verticale grupate în formă de platcă, cu motive de triunghi, iar culoare predominantă este roșu cu puține intercalații de galben. Ia în întregime se încheie cu cheiță lucrată cu roșu și albastru.

În concluzie iile din zona Făgăraș sunt lucrate din pânză de bumbac țesută de femei în casă, încheiate prin cusături lucrate și acestea de mână, dar și cumpărate din comerț. Iile de proveniență mai nouă numite „brâuri” (acest nume îl poartă iile făgăreșene de la brâu în sus) se poartă cu fuste albe plisate și cu catrințe negre sau cu tăiete (aplicații ornamentale în formă de semicercuri, executate din piele pe catrințe) sau cu „păstura cu flori”, derivată din pânză, o piesă asemănătoare fotei purtată de femeile tinere, realizată dintr-un material fin.10 Piesa caracteristică și proprie zonei Făgăraș este pomeselnicul, podoabă purtată pe cap unică în felul ei, țesută în casă din pânză albă, cu foarte puține decorații, existând doar câteva ornamente discrete. Acest gen de acoperământ de cap românesc nu se aseamănă cu nicio altă învelitoare a capului din alte regiuni ale țării, fiind aproape nelipsită din portul popular făgărășean pentru femei.11

Costumul popular în zona Sibiu

Pe întregul cuprins al județului Sibiu, valoarea creațiilor artistice în ceea ce privește portul popular, de la șesături la broderii este una cu adevărat remarcabilă. Această regiune a Transilvaniei prezintă aspecte numeroase și diverse de la o zonă la alta, marcând aspecte ale vieții și istoriei specifice regiunii. Țesăturile comune, deși sunt numeroase, pot distinge stiluri deosebite precum cele din Mărginimea Sibiului, Valea Târnavelor sau Țara Bârsei, a căror varietate se desprinde ușor prin legătura dintre creații și anume: croiala largă a cămășilor pentru femei, poalele largi ale cămășilor albe, a pieptarelor scurte cu broderii executate în culoarea neagră și mai puțin în culoarea roșie, apoi costumul bărbătesc cu cămașă încrețită purtată peste cioarecii strâmți, cu pieptarul decorat cu motive florale și o cromatică în care culorile predominante sunt roșul și negru. 12Frumusețea și eleganța portului este rezultatul condițiilor istorice în care s-a dezvoltat această regiune, a cărei stare economică înfloritoare și a culturii avansate față de alte regiuni au contribuit și la dezvoltarea costumului popular.

Sursă foto: romanianmuseum.com

Caracteristica portului din Sibiu constă în armonia dintre culorile alb și negru a pieselor componente și a broderiilor fine în care se mai utiliza doar puțin din culoarea roșie, uneori verde, albastru și fir metalic de aur și argint. Fiind una dintre ramurile cele mai bogate ale artei populare și cu posibilități multiple și concrete de folosire în viața de zi cu zi a oamenilor, textilele și prelucrarea țesăturilor s-au dezvoltat în forme noi, unele cu adevărat impresionante, devenind sinteze ale stilului, ale măiestriei și al gustului creator, dar și mărturii și documente ale societății de atunci și ale unor perioade istorice care s-au succedat peste această regiune.13

Costumul din zona Mărginimii a păstrat elemente precum căciula, cămașa, cioarecii, opincile, cojoacele și găteala capului la femei. Din punct de vedere cromatic, albul contrastează cu negrul într-o compunere de mare rafinament ce oferă costumului o notă de eleganță. Costumul din Mărginimea Sibiului este compus, mai exact, din ie cu decorație formată din ciocănele cu lățimi mai pronunțate și mărginite cu motive florale. Poalele din pânză de cânepă, făra nicio decorație sunt completate pe desupra – față și spate – de două catrințe ornamentate cu vărgulițe discrete, iar la anumite catrințe intervin ornamente formate din figuri geometrice lucrate în război prin alesătură. Catrințele, pe marginile exterioare acestora și cea dins spate și jos la poale sunt terminate cu dantelă neagră lucrată cu croșeta, iar la cea din față sunt lăsate franjuri din urzeală.14

Sursă foto: romanianmuseum.com

Costumul din zona Târnavelor se remarcă prin ia la care se poate observa cea mai intersantă broderie pe încrețitura de la gât și pe manșetă, precum și catrințele de culoare roșie. Tipul ornamental al cămășilor este cel cu „șire” și umeraș. Ia se croiește din patru foi de pânză de bumbac, puțin mai groasă. Mânecile foarte largi se termină cu o bantă care se răsfrânge dând impresia unui fodor. Ornamentațiile cămășii se realizează discret cu mult gust. Astfel, ornamente mărunte așezate în șiruri scurte pornesc din umeraș și se termină mai sus de cot. Umerașul stă întotdeauna pe locul altiței într-un șir transversal lucrat din aceste motive mărunte. Cromatica este una policromă, în nuanțe de verde, roșu, mov, galben și alb. Peste ie se poartă catrința de culoare roșie în spate, cu decorații de vărgi orizontale în motive mărunte policrome. În față se poartă șorțul numit „șurță” țesut în casă în patru ițe din urzeală neagră și băteală roșie. Pe cap se poartă „vălitoarea”, care este de fapt o bucată de pânză dreptunghiulară, care se așează pe un fel de cerc cu capetele îndreptate spre spate, ornamentată cu buchete de trandafiri colorați așezați în zona frunții și pe lateralele capului.15 Șorțul este compus din doi lați de mătase sau catifea, încheiat la mijloc prin cheiță și încrețit în talie prin cute adânci, în părți. Șorțul și catrința din spate sunt susținute printr-un cordon decorat foarte frumos, realizat tot din catifea, cu broderie, de o cromatică și o compoziție ornamentală cu o deosebită distincție artistică.16

Cojoacele, pieptarele și chimirele sunt realizate din piele și lucrate în centre specializate, precum: Săliște, Poiana sau Lisa. Decorația constă în broderie lucrată cu arnici și cu fir prin imprimare și prin aplicare, dar și prin vopsirea motivelor aplicate. Spre exemplu, pieptarul din Poiana Sibiului este lucrat cu o broderie foarte migăloasă cu fire din aur și argint. În toate cazurile, între elementele decorative apar butonii aplicați numiți „oni” sau „bănuți”, iar pe pieptarele din Sibiu sunt de un rar efect decorativ. În general, ornamentele ce se regăsesc sunt formate din motive geometrice, dar și florale. La cojocul de la Brașov se remarcă chenarul de la poale format din cerculețe. Cel din Sibiu sau mocănesc are croiala simplă, echilibrată, cu mâneca mai lungă decât necesarul, ce are un rol decorativ. Acesta este ornamentat cu broderie, în culori foarte atrăgătoare, drept pentru care a fost numit și cojocul de sărbătoare. 17

Cureaua lată se poartă mult în zonele muntoase, unde alături de păstorit s-a dezvoltat și exploatarea forestieră, aceasta jucând și un rol de protecție pentru cel care o purta. Cingătoarea a devenit obișnuită pentru întreaga populație a Transilvaniei, iar adevăratele tipuri morfologice și decorative au devenit cele de la Năsăud și Sibiu, care prezintă ornamente bogate, cusute cu ajutorul fâșiilor de piele, de culoare verde. Broderia, cu fâșii și șiruri împletite sau însăilate dau impresia de piele de șarpe, fapt pentru care au primit numele de „șerpare”.18

Costumul popular în zona Alba

Bogăția auriferă a satelor buciumene a format din cele mai îndepărtate timpuri un imbold important pentru așezările omenești legate în primul rând de exploatarea aurului, iar modul de viețuire al populației a stat în strânsa legătură cu nivelul forțelor de producție, dar și cu structura relațiilor de producție. Astfel, locuitorii s-au specializat în diferite ramuri, precum: cojocărit, tăbăcit, asinare, croitorie, meserii care în satele și localitățile buciumene au avut o dezvoltare foarte importantă. O caracteristică proprie și importantă acestei zone o reprezintă cojoacele abrudenești, cu ornamente aplicate de mașină și cu broderie cu motive vegetale, de o finețe remarcabilă.

Vechiul port femeiesc buciumănesc se compunea dintr-o cămașă lungă realizată din cânepă, opreg negru din lână purtat în față, zadie roșie purtată în spate, pieptar înfundat, țundra (haină din pănură albă), ciorapi lungi pănură și opinci. Costumul mai nou femeiesc buciumănesc cuprinde piese precum: ie, poale, sorț purtat în față și zadie în spate, brâu multicolor, un pieptar sau două suprapuse și jachetă. Capul este acoperit de năframă. Năframa era confecționată din materiale scumpe precum mătasea, cașmirul imprimat sau brodat cu motive florale, lucrate prin broderie plină plată sau reliefată cu o cromatică prin care se disting culori cu nuanțe pastelate, foarte atenuate.19

Sursă foto: romanianmuseum.com

Caracteristicile cămășii constau în folosirea culorii negre, în executarea broderiei în locul culorii roșii, iar firul cu care se lucrează această broderie este un fir lucios, răsucit și mul mai rezistent la spălare. Decorația este dispusă ca și la cămășile bătrânești, peste cot și la marginea fodorilor, gulerul îngust brodat, iar creții de la gât și cei ai fodorului sunt prinși prin curelușa îngustă. În ceea ce privește broderiile folosite, printre acestea se numără: cea urzită pe fir la guler și pe crețuri ca și broderia de tip punct „lănțișor” aplicată pentru ornamentarea mânecii și a fodorului. Ornamentele formate numai din figuri geometrice se bazează pe romb, iar motivele apar întotdeauna negru pe un fond alb. Poalele sunt decorate prin cerculețe și broderie scumpă.20 Brâul îngust este țesut din trei culori și se încinge peste șorț și zadie, fiind constituit ca și ciucurii în cele trei culori naționale de la pieptarele fetelor, ca un element de afirmare a apartenenței etnice.

Cojoacele, pieptare femeiești și bărbătești desfăcute în față, cojoace cu mâneca și cojoc înfundat purtat de bărbați, aceste piese se purtau suprapuse și reprezintă cea mai frumoasă piesă de port din ținutul Abrudului. Caracteristica lor constă în cllinul lateral, ornamentat din aplicații vegetale realizate din meșină albă, brodate mărunt cu mătase neagră și verde închis. Broderia formată din ramuri și vrejuri subțiri cu frunze și flori.21 Piptarele femeiești sunt de două tipuri: unul scurt ajustat pe corp și unul mai lung și mai larg.

Portul bărbătesc foarte simplu este compus din cămașă și cioareci după ale căror ornamente din șnur se distingea în trecut apartenența socială. Cămașa simplă cu guler se poartă băgată în cioareci. Pentru vremea mai friguroasă se purta vesta sau un fel de palton sau cojoacele fără niciun fel de ornament.

Bibliografie:

Doagă, Aurelia, Ii și cămăși Românești, București, Editura Tehnică, 1969

Tomida, D., Ecaterina, Cusăturile și broderiile costumului popular din România, București Editura Tehnică, 1972

Surse foto:

http://www.romanianmuseum.com,accesat la 13 decembrie 2017


Note:

1Aurelia Doagă, Ii și Cămăși Românești, București, Ed. Tehnică, 1969, p. 31

2Ecaterina D. Tomida, Cusăturile și broderiile costumului popular din România, București, Ed. Tehnică, 1972, p. 156

3Ibidem, p. 32

4Ibidem, p. 156

5Ibidem, pp. 156-157

6Ibidem, p. 158

7Ibidem

8Ibidem, pp. 158-163

9Ibidem, p. 164

10Ibidem, pp. 164-165

11Ibidem, p. 165

12Ecaterina D. Tomida, op.cit., p. 177

13Ibidem, pp. 178-179

14Ibidem, pp. 179-180

15Aurelia Doagă, op. cit., p. 36

16Ecaterina D. Tomida, op. cit., p. 180

17Ibidem, pp. 181-184

18Ibidem, p. 184

19Ibidem, pp. 216-218

20Ibidem, pp. 218-219

21Ibidem, p. 222

Lasă un răspuns