GAUDEAMUS 2017: Ce albume de artă vor fi lansate la târg

Albumul „Ștefan Câlția. Obiecte Grăitoare”, publicat de Curtea Veche Publishing, va avea lansarea la Târgul de Carte Gaudeamus, sâmbătă, 25 noiembrie 2017, de la ora 16:00, la standul editurii. Evenimentul întâmpină lansarea albumului din cadrul Muzeului Colecțiilor de Artă, ce va avea loc pe 4 decembrie 2017. În cadrul lansării de la Târgul de Carte Gaudeamus, pictorul Ștefan Câlția alături de autoarea Svetlana Cârstean și de Irén Arsene, Directoarea Curtea Veche Publishing, se întâlnesc pentru a răspunde întrebărilor publicului și pentru a dezbate conceptele comune întâlnite printre paginile albumului: artă, carte și creație, trecute prin firul roșu al conservării. Compus din trei eseuri ale autoarei Svetlana Cârstean, curatorilor Liliana Chiriac și Alexandra Manole, albumul continuă, prin intermediul vederilor din cadrul expoziției însoțite de poveștile lor, dar și de ample comentarii sau viziuni critice, imersiunea în profunzimile simbolice ale Obiectelor Grăitoare.

Sub îngrijirea istoricului de artă Maria Muscalu Albani, curator al expoziției permanente Corneliu Baba de la Muzeul de Artă Timișoara și Muzeul Colecțiilor de Artă, București, albumul „Corneliu BABA – Confesiuni” oferă o imagine complexă asupra acestui artist controversat al picturii românești a secolului XX: pe de o parte sunt textele introductive semnate de autoare și Andrei Pleșu, ce asigură o perspectivă exterioară, pe de alătă parte, avem privirea din interior, acea perspectivă intimă asupra creației și a înțelesurilor ei, picturile fiind însoțite constant de texte autobiografice extrase din jurnale, caiete de atelier și articole de presă, menite să dovedească conștiința limpede a vizunii sale creatoare, implicat, atent, într-un permanent dialog cu sine însuși, dar și cu alteritatea. Lansarea albumului va avea loc la standul Editurii Monitorului Oficial de carte Gaudeamus, nivel 4.50, sâmbătă, 25 noiembrie 2017, ora 17:00, cu participarea istoricilor de artă Pavel Șușară și Maria Muscalu Albani și a criticului de artă Cătălin Davidescu.

La Editura Monitorul Oficial a apărut, sub semnătura criticului de artă Adriana Botez – Crainic, monografia dedicată sculptorului Romulus Ladea, personalitate a artei românești moderne. Albumul propune cititorului teme de reflecție asupra interferențelor dintre viață și procesul creării operei, precum și asupra etapelor de evoluție ideatică și stilistică. Cele 400 de pagini bogat ilustrate cuprind zece capitole dedicate vieții și destinului creator, dar și capitole dedicate operei sale. Cartea urmărește modelarea spirituală a unui artist implicat, capabil să își asume menirea, onorând fiecare provocare a destinului. Alături de monumentele de for public, în volum sunt reproduse sculpturi ce aparțin Muzeului Național de Artă al României, Muzeului de Artă Cluj-Napoca, Muzeului de Artă Timișoara, Complexului Muzeal Arad și unor colecții particulare din țară, printre care se numără și aceea a familiei sculptorului. Cartea va fi lansată la standul editurii de la Târgul de Carte Gaudeamus, sâmbătă, 25 noiembrie, ora 15.30, în prezența autoarei, a pictorului Petre Lucaci, președinte al UAP, a pictorului Ion Stendl și a sculptorului Mihai Marcu.

Tot în cadrul Editurii Monitorul Oficial a apărut și albumul dedicat lui Theodor Pallady. Cele 128 de ilustrații ale albumului, ce reprezintă lucrări din creația timpurie sau de maturitate a lui Pallady, sunt însoțite de însemnări ale pictorului extrase din jurnalul personal sau din alte documente, și oferă o perspectivă cuprinzătoare necesară unei înțelegeri autentice. Studiul introductiv sub semnătura lui Pavel Șușară aduce perspectiva specialistului și dezvăluie sensurile adanci ale personalității creatoare. Tablourile reproduse fac parte din patrimoniul Muzeului Național de Artă al României, Muzeului Municipiului București, Muzeului de Artă din Constanța și Muzeului de Artă Dinu și Sevasta Vintilă din Topalu, Muzeului de Artă din Bacău, Muzeului de Artă din Brașov, Muzeului de Artă din Cluj-Napoca și din colecția particulară prof. Elena Zdrobiș. Albumul va fi lansat la standul editurii de la Târgul de Carte Gaudeamus în data de 25 noiembrie, ora 14.30, fiind prezentat de istoricul de artă Pavel Șușară și de scriitorul Bedros Horasangian.

La standul editurii Vellant veți putea găsi și volumul „Artă contemporană. Istorie și geografie” de Catherine Millet. Volumul reconstituie genealogia artei contemporane și îi identifică specificitățile, atît de întrepătrunse cu mecanismele care animă astăzi societatea. Pe de altă parte, sunt identificate mijloacele cu care arta contemporană operează, fie de natură plastică, materială, fie de natura imaterială a unor concepte și concepții specifice, oferind publicului accesul la semnificația unor termeni ai artei contemporane, la parcursul și avatarurile artei internaționale din ultima jumătate de secol. Catherine Millet este redactor șef al revistei Art Press care apare la Paris, critic de artă și curator. A fost comisar al Bienalei de la Paris (1971, 1977), comisar al Franței pentru bienalele de artă de la Sao Paulo (1989) și Veneția (1995) și este autoarea mai multor cărți despre arta contemporană. Lansarea volulmului va avea loc sâmbătă, 25 noiembrie 2017, ora 17:00, la sala Atrium a Institutului Francez București, fiind dublată de conferința Art Press și arta contemporană în Europa de Est pe care autoarea o va susține cu această ocazie. Volumul va fi prezentat de George Banu, membru de onoare al Academiei Române, Alex Radu, director al Editura Vellant și Călin Stegerean, curator al evenimentului. Conferința Art Press și arta contemporană în Europa de Est va pune în evidență felul în care una dintre cele mai influente reviste de artă recepționează și reflectă fenomenul artei contemporane din Europa de Est și implicit din România.

Surse:

https://www.facebook.com/events/914389748714225/

http://www.monitoruloficial.ro/article–Corneliu_Baba._Confesiuni–437.html

http://www.monitoruloficial.ro/article–Adriana_Botez_Crainic._Romulus_Ladea–434.html

http://www.monitoruloficial.ro/article–Albumul_Pallady_cu_un_studiu_introductiv_de_Pavel_%C8%98u%C8%99ar%C4%83–431.html

https://www.facebook.com/events/556132698052004/

Surse foto: http://www.monitoruloficial.ro, https://pixabay.com, http://artindex.ro/

Lasă un răspuns