Ion Grigorescu – Opera Pictată

Expoziția ”Ion Grigorescu – Opera pictată 1963-2017”   

9 iulie – 22 octombrie 2017.

 Muzeul Național de Artă din București

Unul dintre evenimentele anului 2017 a fost expoziția: Ion Grigorescu. Opera pictată 1963-2017, găzduită de Muzeul Național de  Artă.  Pe simeze au fost reunite  80 de lucrări ce provin din 10 muzee și galerii de artă și 20 de colecții private din țară și din străinătate.

Dl. Erwin Kesler ( istoric și critic de artă, director al Muzeului de Artă Recentă),  a precizat în discursul său inaugural că  organizarea acestei expoziții a fost un corolar firesc și necesar la finalizarea muncii de cercetare în vederea alcătuirii unui catalog raisonné Ion Grigorescu. Albumul,  publicat în limbile română și engleză, cu 512 pagini și 700 de ilustrații, este realizat de un colectiv format din: Erwin Kessler, Cristian Vechiu, Carola Chișiu, Ioana Antonia Pearsică și Diana-Andreea Novăceanu. Publicat la Editura Vellant, catalogul critic exhaustiv  al operei pictate a lui Ion Grigorescu parcurge creația sa cronologic și analitic, fiind produsul unei cercetări de lungă durată. Dublul eveniment se înscrie în demersul de contemporaneizare și străduința de fi un protagonist tot mai activ pe scena dezbaterilor publice ale MNAR-ului. Cea mai importantă instituție de artă a țării pune în discuție rolul, funcția și mai ales importanța sa în construirea vizualului  și a conștiinței artistice naționale. 

Așa cum ne-a obișnuit de-a lungul întregii sale cariere l-am văzut pe Ion Grigorescu în fotografiile premergătoare evenimentului implicat activ în organizarea expoziției.

Făcând o paranteză, evenimentul despre care vorbim  lasă o palidă impresie în comparație cu ediția din 2011 a Bienalei de la Venetia (ediția 54), cand în Pavilionul României,  artistul expunea alături de cele două tinere colege de breaslă: Anetta Mona Chisa și Lucia Tkacova sub titlul Dialog între generații – Performing History.  Atunci echipa artiștilor nu a fost mulțumită de organizare, panotare și,  în general, de întreaga perspectivă curatorială propusă. Înainte de deschidere, Ion Grigorescu declara că:”… expoziția nu va fi ceva care să îți taie respirația”. În noaptea dinaintea deschiderii, împreună cu cele două tinere artiste intervin și ”recuceresc expoziția”,  un spațiu în care considerau că nu își mai regăseau identitatea. Curatorii gândiseră o expoziție curată, apropiată unei estetici de muzeu, cu lucrări aliniate într-o sterilitate anostă. Lipsa dialogului între curatori și artiști a creat o tensiune, la care cei din urmă au răspuns prin recurgerea la un act performativ. Mona si Lucia au  scris cu vopsea (spray) portocalie un text continuu peste lucrări, unindu-le.  În acest timp,  Ion Grigorescu filma ultimul act al creației-spectacol ce devenea prin acest ultim gest artistic unitară. Datorită ”incidentului” performativ  pavilionul României s-a bucurat de un succes neașteptat.

Acum, la vernisajul de la MNAR ne-au întâmpinat în  aceiași încremenire de muzeu/galerie lucrările artistului și cumva așteptam să se întâmple ceva ”neașteptat”, un performance, un gest surprinzător și totuși atât de tipic lui Ion Grigorescu. Nu s-a întâmplat nimic spectaculos. Au vorbit directorul muzeului si curatorul, iar artistul ne-a invitat  sa vedem expoziția. Spectaculoasă este întreaga sa carieră și este suficient pentru a vedea  colecția expusă temporar la MNAR, iar albumul ar trebui sa fie în colecția fiecărui iubitor de artă.

În pofida titlului, care ne duce cu gândul la pictura clasica – vopsea pe pânză,  întâlnim și  lucrări create în medii și tehnici diferite: metal, hârtie, lemn, textile. Un  mulaj de ipsos făcut după chipul artistului ne privește straniu  și însângerat dintr-o nișă, adăugând o notă de angoasă atmosferei segmentate de varietatea temelor  propuse.

Ion Grigorescu (n.1945) a absolvit Institutul de Arte Plastice din București în 1969. Întrebat fiind, dacă fratele său mai mare, artistul  Octav Grigorescu, a avut o influență în privința deciziei  de a studia artele plastice, artistul a evitat un răspuns direct, dar a dezvăluit că alegerea era firească, fiind determinată de înclinațiile sale native și aspirații.

… eram mai curând sportiv din fire și în ultimul am de liceu am decis să dau la Arte … pentru a face ce mă pricepeam mai bine! ”.

Era perioada când cei din generația lui Octav Grigorescu se desprindeau de realismul socialist și căutau noi forme de expresie în contextul promovării în România a unor artiști comuniști, dar moderni, din spațiul internațional precum Braque sau Picasso. 

Ion Grigorescu și-a construit discursul artistic în perioada comunistă  pe temele ”problemă” ale momentului, concentrând mesajul  în concepte controversate. A construit cu propriul trup dinamici plastice criptate, destinate cunoscătorilor, cu trimiteri  la condiția artistului, limitarea libertății de gândire și manifestare într-un regim politic totalitar. Ion Grigorescu a fost  pionierul unor demersuri artistice noi în Romania, devenite astăzi clasice: fotografia, video, performance-ul, colajul, instalația.  Privind retrospectiv, bilanțul activității artistice este impresionant. În 1989 a fost membru în Grupul Prolog (alături de Paul Gherasim, Constantin Flondor, Horea Paștina,  Matei Lăzărescu), iar  din 1971 este membru al Uniunii Artiștilor Plastici. Lucrările sale au fost expuse la cele mai importante manifestări artistice mondiale ( Documenta din Kassel, 2007; Bienala de la Veneția, 1997 și 2011 s.a.) și fac parte din colecțiile unora dintre cele mai importante muzee ale lumii: Muzeul de Artă Modernă din New York (MoMA), Centrul Pompidou  din Paris și Tate Modern  din Londra.

Din nenumăratele  expoziții  la care a participat de-a lungul carierei sale, voi enumera câteva dintre cele mai recente:

  • Istoria spectacolului (cu Anetta Mona Chisa și Lucia Tkacova), Pavilionul României la cea de-a 54-a ediție a Bienalei de la Veneția (2011);
  • Cortul diplomatic (cu Anetta Mona Chisa și Lucia Tkacova), Salonul de Proiecte, București;
  • Piața de cai / barbati, Muzeul Sammlung Friedrichshof, Zurndorf, Austria, 2011 (solo);
  • În afara locului, Tate Modern (2011);
  • Nostalgia, New Museum, New York, 2011;
  • A 6-a Bienală din Berlin, 2010;
  • Oedipul cel rătăcitor, Galerija Gregor Podnar, Berlin, Germania, 2010 (solo);
  • Ion Grigorescu, În Corpul Victimei 1969-2008, Muzeul de Artă Modernă, Varșovia, Polonia, 2009 (solo);
  • Oamenii săraci se preocupă de sine, Angels, Barcelona, ​​2009 (solo);
  • Documenta 12, Kassel, Germania (2007);
  • Resurse, cu Geta Brătescu, Muzeul Național de Artă Contemporană, București, România (2007);
  • Ion Grigorescu, Am Boden, Kunstverein, Salzburg, Austria (2006).

În Opera Pictată,  itinerarul expozițional propus de curator a fost structurat  în 6 perioade ale creației lui Ion Grigorescu:

  • Paleta (1963-1965) 
  • Răspântia (1965-1968) 
  • Revizorul (1968-1971)
  • Exodul (1972-1978) 
  • Săritura cu pictura (1979-1993) 
  • Marginea era centru (1993-2017)

Astăzi, la cei peste șaptezeci de ani, artistul încă nu și-a găsit liniștea în raport cu lumea. Este acea neliniște care trebuie menținută ca un foc viu ce se vrea modelator și purificator al omenirii de tarele ei. Arta sa este un semnal de alarmă. Energia lui Ion Grigorescu vine din frământări și căutări. Cu sine este împăcat, știe cine este – un artist.  Artistul are un scop – vindecarea prin artă. El nu ascunde adevărul de dragul confortului în raport cu lumea, nu caută și nu conservă calitatea propriei vieți. El pune în imagini  tot ce este incomod, greu de digerat, greu de privit uneori, hipnotic alteori, chiar și banalul își schimba condiția sub semnătura sa. Când este intervievat, se agită în jurul reporterului: ”nu vreau să stau locului în raport cu dumneata, nu cu mine. Simt nevoie sa mă apropii, să mă îndepărtez, să mă întorc”. La fel ne simțim și noi, privitorii,  în fața picturilor sale. Prin ochii artistului vedem în expoziție retrospectiv, lumea noastră strâmbă sau dreaptă, colorată sau gri, frânturile unui adevăr subiectiv pe care, uneori, îl putem identifica cu propriul adevăr. 

Bibliografie:

  • Erwin Kessler, X:20. O radiografie a artei românești după 1989,  Vellant, București, 2013. 
  • Daria Chițu, În acest Pavilion se vede artă, Ideea Design&Print, 2015.

Surse web:

 

 

 

Lasă un răspuns