Tradiții de Paște. Ouăle roșii

Tradițiile au un rol fundamental pentru fiecare comunitate în parte. Desigur, există tradiții care sunt preluate de la un popor la altul și intervine un proces de metamorfoză, însă de cele mai multe ori acestea sunt un simbol al comunității și sunt păstrate cu sfințenie și urmate cu precădere în mediul rural.

În cazul poporului nostru, putem afirma că există foarte multe tradiții ce și-au păstrat, încă, vie esența. De cele mai multe ori, aceste tradiții sunt transmise pe cale orală și reprezintă o parte esențială a colectivității, având în vedere că acestea ajută și la o conștiență colectivă a valorilor tradiționale și îi aduc împreună pe membrii comunitățiilor.

Delimitarea cutumelor unor comunități față de celelalte reprezintă un proces amplu de studiu, deoarece împletirea dintre real si imaginar fac din obiceiuri o carte cu final deschis[1], un final ce ține doar de noi să fie conștientizat pe mai departe de cei ce ne vor urma pașii. Mai mult, efortul depus de istorici pentru a-și păstra obiectivitatea[2] se poate remarca în numeroasele studii realizate de către aceștia, dar care oricât ar părea de obiective[3], totuși, trebuie să ținem seama de contextul în care acestea au fost scrise și de influența anumitor personaje importante ale vremii. În plus, ,, din dorința de a oferi compatrioților săi o imagine cât mai cuprinzătoare a modului de viață din Țările Române[4]’’.

Rolul tradițiilor este fundamental pentru noi, deoarece acestea asigură o continuitate a  unor anumite obiceiuri ce sunt fundamentale pentru mentalul colectiv, iar în opinia anumitor autori putem vorbi chiar despre un efort depus în acest sens ce este aidoma unei lupte[5], iar în acest sens s-au strâns[6] o sumedenie de scrieri a obiceiurile transmise pe cale orală din moși, strămoși. Mai mult, ciclul vieții prinde contur prin aceste datini, deorece putem vorbi despre anumite cutume ce sunt strâns legate de anumite perioade ale anului, perioade ce au rolul de a trezi în individ anumite trăiri ce, deobicei, sunt uitate în timpul anului, odată cu intrarea în problemele aduse de viața de zi cu zi a fiecărui om. Practic, așa cum afirmă și Simeon Florea Marian, putem spune că obiceiurile reprezintă momente cheie din viața unui om, iar  credințele reoglindesc ,, firea omului, legat prin fel de fel de obiceiuri din vremile trecute [7]’.           

Fiecare dintre noi este dator să protejeze și să promoveze aceste valori, iar asta o putem face începând prin a cunoaște și, ulterior, a urma aceste obiceiuri, în măsura în care ne identificăm cu acestea sau nu.

Așadar, un rol fundamental în promovarea acestor tradiții constă într-o educație justă, atât la nivel formal, cât și informal. Mai mult, trebuie să avem în vedere în primul rând formarea la nivel intern, și, ulterior, la nivel extern.

Având în vedere numărul copleșitor de cutume, nu ne-am putea decide, exact, câte dintre acestea ar trebui promovate, însă, cu siguranță, treptat, acestea ar trebui să ajungă la publicul larg.

O tradiție interesantă ce ar merita tot efortul unei promovări intense ar fi aceea a ouălelor roșii, acestea fiind în fiecare an pe masa noastră, dar pierzându-și, de cele mai multe ori, însemnătatea în conștiința colectivă.

Deși toată lumea cunoaște obiceiul de a colora la sărbătoarea Paștilor ouălele în culoarea roșie, totuși mulți sunt cei ce se întreabă și azi care este însemnătatea acestora.

,, Ba încă unii au întrebuințat timp și îndelungate osteneli în a scrie cărți voluminoase sub numirea originea ouălor roșii; și în urmă, cetindu-le la lumina rațiunii, n-au mai crezut nici ei înșiși în cele ce au scris. Iar alții, înzestrați cu simțul bunului gust, au luat de obiect acest simbol și la facla religiozității lui au creat opere pline de talent și moralitate[8]’’.

Din cele mai îndepărtate timpuri, majoritatea popoarelor și, în speță, cele ale Europei și ale Asiei sărbătoreau, în perioada în care noi sărbătorim acum Paștele, Anul Nou, iar cutuma lor era de a-și trimite ca simbol al iubirii și fecundității reciproce ouă colorate în foarte multe culori, dar mai ales în roșu, deoarece aceasta era una din cele mai preferate culori ale tuturor națiilor. Desigur, între timp pentru majoritatea popoarelor, acest obicei a rămas, în ciuda faptului că s-a mutat sărbătoarea anului nou la solstițiul iernii.[9]

Desigur, în cazul acestei sărbători nu putem vorbi despre o tradiție pur românească, deoarece aceasta s-a transmis creștinilor de la păgâni sau evrei. Spre exemplu, femeile evreice aveau obiceiul de la pune de Paște pe masă ouă tari, pentru a păstra viu mitul lui Ziz.

Dacă ne întoarcem și mai mult în timp, putem observa că pentru popoarele antice, oul reprezenta ,, emblema universului, opera divinității supreme[10]’’.

Pentru români, ouăle roșii se găsesc de sărbătoare Paștilor în fiecare casă, iar nu puține sunt legendele care au apărut de-a lungul timpului în legătură cu această cutumă.

Din mulțiumea de legende culese de Simion Florea Marian, putem afirma că omul a început să vopsească ouălele roșii odată cu apariția Domnului Isus Hristos și, în speță, de la Învierea sa. [11]

Aceste ouă se prepară în ,, Săptămâna Patimilor, începând de marți înainte, cu deosebire însă în Joia Mare, Vinerea sacă și Sâmbăta Paștilor, iară alegerea lor se poate întâmpla cu vreo câteva zile și mai înainte[12]’’. Mai mult, alegerea acestora nu este deloc întâmplătoare, deoarece se vor lua ouăle de găină, ,, și se ceară de au bănuți ori nu. Cele cu bănuți se păstrează pentru prastilă, iară celelalte, și anume care sunt mai frumoase, mai curate și mai tari, se întrebuințează spre colorare [13]’’ atât în roșu, cât și în diverse culori.

Culorile alese nu sunt deloc întâmplătoare, iar acestea au chiar și denumiri tehnice, precum[14]

  • ,, gălbineală, gălbănare pl. gălbănari, gălbinere și gălbinițe
  • roșală, roșață, pl. roșele, rusele și roșețe
  • albăstreală, pl. albăstrele
  • verdeață, pl. verdețe și verdele
  • negreală și negrele ori negrețe sau negrețuri’’

Desigur, aceste culori se prepară în vase speciale și cu mare atenție și pricepere, iar aceste vopsele se fac natural pe bază de anumite ingrediente speciale ( lapte de ,, câne, frunză de pădureț, frunză de sovârv, sămânța de floarea soarelui [15] ș.a.). De asemenea, în funcție de zona geografică, întâlnim și anumite motive ce vin ca decor sau anumite elemente ce sunt folosite pentru a le împodobi.

Așadar, există tradiții ce spun o poveste chiar a unui popor, iar acestea vin în sprijinul comunității de a înțelege mai bine istoria și datinile poporului din care fac parte. Mai mult, un rol fundamental în acest demers îl au instituțiile de cultură, educație formală, informală și nonformală ce prin anumite demersuri ar putea face auzit strigătul mut al multor obiceiuri ce se sting. Spre exemplu, un prim pas de salvgardare, potrivit legiuitorului[16], ar putea consta în fondarea unor programe educative, și de formare ce ar aduce împreună tineri interesați de cultură, precum și de rolul rol în salvarea acestuia. Consider că începând cu activități de promovare prin rețelele de socializare a anumitor valori, de îndemnare a tinerilor de a participa la workshop-uri legate de salvarea patrimoniului în care ei au un rol real și vizibil, precum și o informare realizată în școli prin diverse activități organizate atât în cadrul formal, pur teoretic, cât și pe teren, informal, ar ajuta la o mai bună conștientizare a valorilor și a responsabilității pe care o avem fiecare dintre noi atunci când vine vorba despre valorile ce se află în pericol.


Bibliografie

 Celebi, Evlia, ,, Carte de călătorii” în Călători străini despre ţările române, VI, Editura Ştiinţifică, 1976

  • Childe Gordon V., Făurirea civilizației, Editura Științifică, București, 1966
  • Djuvara, Neagu, O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, Editura Humanitas, București, 2000, 2010
  • Ehrler, Johan Jakob, Banatul de la origini până acum (1774), Timişoara, Editura de Vest, 2006
  • Simeon, Florea Marian, Legende istorice din Bucovina, Ediție îngrijtă și studiu introductiv de Paul Leu, Junimea, 1981
  • Simeon, Florea Marian, Sărbătorile la români. Cârnegile, Editura Saeculum I.O., București, 2011
  • Simeon, Florea Marian, Sărbătorile la români. Păresimile, Editura Saeculum I.O., București, 2011
  • Simeon, Florea Marian, Sărbătorile la români. 3. Cincizecimea, Editura Saeculum I.O., București, 2000
  • Ștefan I.M., De la Podul Mogoșoaiei la Calea Victoriei, Editura Facla, Timoșoara, 1977
  • http://www.cimec.ro/Legislatie/Legea-26-2008-PatrimoniulImaterial.pdf
  • https://ich.unesco.org/doc/src/00009-RO-PDF.pdf

[1] Simeon, Florea Marian, Legende istorice din Bucovina, Ediție îngrijtă și studiu introductiv de Paul Leu, Junimea, 1981

[2] Ehrler, Johan Jakob, Banatul de la origini până acum (1774), Timişoara, Editura de Vest, 2006 p.13

[3] Djuvara, Neagu, O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, Editura Humanitas, București, 2000, 2010

[4] Celebi, Evlia, ,, Carte de călătorii” în Călători străini despre ţările române, vol. VI, Editura Ştiinţifică, 1976, p. 6

[5] Ștefan I.M., De la Podul Mogoșoaiei la Calea Victoriei, Editura Facla, Timoșoara, 1977, p.11.

[6] Simeon, Florea Marian, Sărbătorile la români. 1. Cârnegile, Editura Saeculum I.O., București, 2011, p. 31.

[6] Ibidem, p.31.

[7] Simeon, Florea Marian, Sărbătorile la români. 2. Păresimile, Editura Saeculum I.O., București, 2011.

[8] Simeon, Florea Marian, Sărbătorile la români. 3. Cincizecimea, Editura Saeculum I.O., București, 2000, p.18.

[9] Ibidem, p.18-19.

[10] Ibidem, p.20.

[11] Ibidem, p.27.

[12] Ibidem, p.27.

[13] Ibidem, p.27.

[14] Ibidem, p.27-28.

[15] Ibidem, p.31-32)

[16] https://ich.unesco.org/doc/src/00009-RO-PDF.pdf, accesat online în data de 08.02.2018.

Lasă un răspuns