Salvator Mundi, pictura redescoperită a lui Leonardo da Vinci, scoasă la licitație la Christie’s

Pe 10 octombrie 2017, la New York, casa de licitații Christie’s a dezvăluit opera cu o istorie interesantă, intitulată Salvator Mundi, a marelui pictor renascentist Leonardo da Vinci. Considerată a fi cea mai mare descoperire a lumii artistice în secolul XXI, lucrarea va fi licitată pe 15 noiembrie la New York.

Salvatorul Lumii
Salvatorul Lumii

Acceași operă care urmează a fi licitată în noiembrie anul acesta, și care este evaluată la 100 de milioane de dolari, era apreciată în anul 1958 la doar 60 de dolari. Cum este posibil?

Opera a fost descoperită în anul 2011 ca fiind unul dintre puținele lucrări autentice care au supraviețuit până în zilele noastre și care aparțin artistului. Era cunoscut încă din secolul al-XX-lea faptul că da Vinci, a realizat la rândul său o operă înfățișându-l pe Salvatorul Lumii, reprezentându-l pe Iisus având mâna dreaptă ridicată în veme ce în mâna stângă ține întreaga lume, însă din 1500, de la data finalizării lucrării, multe astfel de versiuni au circulat, folosind aceeași imagine și identificându-se a fi copii. Aceste circumstanțe i-au făcut pe specialiști să își pună reale semne de întrebare privind veridicitatea lucrării.

În cele din urmă, în anul 2011 a fost dat verdictul autenticității lucrării de față, lucru făcut posibil și de aparatura de care specialiștii se folosesc în procesul de identificare și care nu exista anterior. În același an pictura s-a dezvăluit publicului în expoziția Lonardo da Vinci: Pictorul Curții de la Milano, la National Gallery în Londra, acolo unde stârnit senzația media.

Pictura, realizată în aceeași perioadă cu emblematica sa Mona Lisa, reprezintă o scenă micuță dintr-o lucrare mai amplă de altar, realizată în veacul al-XV-lea în atelierul lui Andrea del Verrocchio, acolo unde la acea vreme, Leonardo împreună cu alți ucenici lucrau la finalizarea comenzilor. Veridicitatea operei este susținută de chiar documentul care ar fi atestat comanda lucrării dar și de faptul că analiza straturilor inferioare ale picturii ar fi scos la iveală mai multe stiluri, unul dintre acestea aparținând marelui artist, precum și de faptul că opera dezvăluie idei compoziționale specifice lucrărilor artistului. Toate aceste cercetări riguroase ce  au scos ulterior la lumină originile tabloului, au durat mai bine de 6 ani.

Ceea ce se cunoaște cu certitudine despre această lucrare este faptul că a aparținut regelui Charles I (1600 – 1649), acolo unde se află inventariată în colecția regală făcută la un an de la execuția regelui.

Pictura a dispărut din anul 1763 până la 1900 când Sir Charles Robinson  a achiziționat lucrarea care se presupunea a aparține lui Bernardino Luini, un artist din cercul apropiat al lui Leonardo – la acea dată însă, proveniența lucrării fusese în totalitate pierdută iar diferitor porțiuni ale lucrării le fuseseră aplicate straturi diferite de culori. Lucrarea a apărut ulterior în Colecția Cook, de unde a fost vândută la o licitație în anul 1958 pentru suma de 45 de lire, pentru ca ulterior să dipară din nou. Abea în anul 2005 a fost cumpărată de la o moșie americană.

În anul 2007, opera a suportat ample lucrări de restaurare conduse de Dianne Dwyer Modestini, cercetător și conservator la Centrul de Conservare al Institutului de Arte Frumoase, Universitatea New York.

O altă lucrare recent idetificată ca fiind veritabilă este Miracolul lui San Donato, aparținând aceluiași redutabil maestru al renașterii italiene.

 

Surse Online:

http://www.history.com/news/stunning-long-lost-da-vinci-painting-expected-to-fetch-100-million

http://www.christies.com/features/The-last-da-Vinci-Salvator-Mundi-8598-3.aspx

 

Lasă un răspuns