Scena de gen în opera lui Theodor Aman

Toate aceste momente construiesc din bucăți, piesă cu piesă, un univers miniatural, redat cu o finețe ca de bijutier sensibil la detalii și cu o implicare ce trădează o profundă afecțiune.1

Încă de la aparița sa, „genul” în pictură a fost considerat de criticii de artă un termen vag, cu limite nedefinite, care a produs divergențe în momentul în care s-a pus problema explicării originii acestei modalități de a reflecta realitatea în artă. Cel care a inițiat discuția despre „arta de gen” a fost Diderot, în secolul al XVIII-lea, care considera că genul se află în antiteză cu pictura istorică, fiind expresia unei arte de interior. O altă teorie în ceea de privește genul este că acesta s-a dezvoltat cu precădere în cercurile restrânse ale burgheziei, culminând cu ascensiunea acestei clase sociale. De altfel, și în studiul artei de gen intră factori precum gustul epocii venit dintr-un anumit tip de afectivitate, care ilustrează modul în care se reflectă viața socială în acest fel de opere, dar și studiul formelor de limbaj plastic adecvat lor, care constituie veridicitatea prin gradul de corespondență pe care îl are opera cu realitatea.2

În plastica românească, scena de gen, după cea de-a doua jumătatea a secolului al XIX-lea, nu a avut un caracter unitar, fiind supusă influențelor externe, aduse de pictorii care studiaseră în străinătate, aceștia oferindu-i o notă personală în funcție de forma de pregătire pe care o dobândiseră. Theodor Aman (1831-1891) a fost printre primii pictori români care abordează scena de gen în opera sa, susținut și de mediul social în care își desfășura activitatea. Astfel, la redarea societății în care Theodor Aman a trăit, alături de seria portretelor, au contribuit scenele de gen cu subiecte care surprind momente din viața cotidiană a burgheziei bucureștene a epocii, și nu numai, multe dintre acestea fiind pictate în ultima parte a vieții sale. Aman profită de casa pe care o construiește după propriile planuri și pe care o decorează după moda vremii cu sculpturi și tapiserii, devenind scena unei vieți mondene, frecventată de o societatea care se regăsea cu mare plăcere în baluri, evenimente culturale și vizite.3 Nu în puține lucrări, Aman se surprinde pe sine, apelând la inserția auctorială, în fața șevaletului, înconjurat de invitații săi și familiarizând cu pictura sa lumea aristocrată ilustrată printre propriile opere expuse la vremea respectivă în spațiul reprezentat.

Odată cu scenele de gen, opera lui Theodor Aman capătă o altă dimensiune, aceea de oglindă în care se reflectă cât mai realist caracteristici importante ale unei epoci întregi. Având oportunitatea să cunoască de aproape moravurile categoriei sociale din care făcea și el parte, Aman o va prezenta într-un mod realist, reușind să creeze adevărate documente de epocă.4 Lucrările ilustrează scene pline de fast, în interioare luxoase, precum La o serată (Fig. 1), Serată (Fig. 2), În atelierul artistului (Fig. 3) sau în exterior, în parcuri și grădini după moda franceză: Pe terasă la Sinaia (Fig. 4), Petrecere în grădină  și Petrecere cu lăutari.

Fig. 1 La o serată (1874),  Muzeul Theodor Aman (Sursa: clasate.cimec.ro)
Fig. 2 Serată (1878), Muzeul Național de Artă al României
Fig. 3 În atelierul artistului (după 1883), Muzeul Național de Artă al României
Fig. 4 Pe terasă la Sinaia (1888), Muzeul Național de Artă al României

În toate aceste lucrări, personajele reflectă un sentiment de liniște, de împăcare, susținut poate și de stabilitatea politică din acea perioadă. Cu toate acestea trebuie menționată lipsa de vitalitate și de dinamism a personajelor. Ele pot fi considerate, de asemenea, doar un pretext, un adjuvant în redarea „atmosferei, a modei vestimentare, a interioarelor elegante, a mobilierului prețios, a detaliilor rafinate de decor sau arhitectură și, nu în ultimul rând, a unor a unor grădini spectaculoase”.5 Cu toate că nu par să se implice într-o relație directă cu privotorul, personajele lui Aman din scenele de gen „nu se împotrivesc pătrunderii noastre în interiorul evenimentelor la care participă, fie că este vorba de petreceri, baluri mascate, concerte sau simple activități casnice, sisete în grădină, lecturi, jocuri de cărți sau dejunuri în familie”.6

Interesul lui Aman pentru scenele din viața high life-ului bucureștean a fost menținut și de permanentele legături cu Parisul, unde urmărea cu atenție evoluția și schimbările artistice. Printre artiștii care îl inspiră în acest gen de pictură este Mihali Munkacsy, a cărui operă o cunoaște la diferitele expoziții din străinătate, ce avea ca temă evocarea saloanelor mondene. Tot sursă de inspirație îi sunt și operele pictorilor Couture și Mariano Fortuny, după care adoptă câteva particularități ale acestora: concepția regizorală în distribuirea personajelor, gama cromatică, dar și atmosfera redată. Obține astfel compoziții reușite, cu o linie elegantă, prin acorduri cromatice inspirat alese, dar și printr-o libertate de execuție (Bal costumat în atelier, La o serată sau Trei femei jucând cărți ).7

Odată cu scenele de gen, se poate remarca la Aman și o anume receptivitate la noutățile din sfera artistică. Fără să devină un plein-air-ist, va încerca în compozițiile cu scene de gen în aer liber să rezolve unele probleme legate de redarea luminii. Efecte de eclaraj, o mai mare libertate în ceea ce privește tehnica, o gamă de culori mai luminoasă, toate acestea oferă unor compoziții precum În grădină (Fig. 5), Petrecere cu lăutari, Odihnă în grădină, Petrecere în grădină (Fig. 6), o atmosferă mult mai aerisită și mai luminoasă, fiind mult diferite de scenele istorice.8 Realiste ca interpretare, bogate în sensuri și cu o execuție inovatoare, scenele de gen se disting prin caracterul lor de unicitate, dar și prin caracterul de cronică a vremii.

Fig. 5 În grădină (1879), colecție particulară (Sursa: artindex.ro)
Fig. 6 Petrecere în grădină (1878-1780), Muzeul Național de Artă al României

Prin ambiguitatea titlului, Petrecere cu lăutari (Fig. 7), Aman lasă de înțeles o informație interesantă despre comportamentul și gusturile acestei clase. Opera nu evocă o festivitate importantă, ci mai degrabă un eveniment minor, o sărbătoare în familie sau vizita unui prieten drag, unde la finalul mesei, gazdele își invită oaspeții să meargă pe verandă pentru a servi cafeaua, acompaniați de lăutarii chemați să cânte. Amestecul de folclor balcanic și de influențe europene se evidențiază prin contrastul puternic dintre expresia muzicanților și cea a micii familii burgheze, dominată de o oarecare nepăsare relevată de atitudinea personajelor, dar și de poziționarea obiectelor de decor (covorul mototolit pus direct pe pământ, cu câinele culcat pe el și de asemenea vegetația luxuriantă care ascunde în mare parte un decor mural în stil pompeian).9

Fig. 7 Petrecere cu lăutari (1884), Muzeul Național de Artă al României

Viața socială și cea familială constituie astfel terenul de desfășurare al  scenelor de gen în pictură. Scene intime și casnice (Fig. 8), festivități mondene și petreceri, nu există moment al vieții publice sau private pe care artiștii epocii din toată Europa, printre care și Theodor Aman, să nu fi dorit să îl surprindă în lucrările lor.10

Fig. 8 Fata brodând (1870), Muzeul Național de Artă al României

Bibliografie:

Celebonovic, A., Realismul burghez la sfârşitul secolului XIX, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1982

Florea, V., Theodor Aman, București, Editura Meridiane, 1965

Macovei, C., „Scene de gen în grafica lui Theodor Aman”, În Centenar-Theodor Aman, Ed. Venus, Bucureşti, 1991

Șuteu, G., Aman – pictorul. Repertoriul de pictură al muzeului „Theodor Aman”, Ed. Muzeului Municipiului București, București, 2017


Note:

1Greta Șuteu în Aman – pictorul. Repertoriul de pictură al muzeului „Theodor Aman”, Ed. Muzeului Municipiului București, București, 2017, p. 173

2Cătălina Macovei, Scene de gen în grafica lui Theodor Aman, În Centenar-Theodor Aman, Ed. Venus, Bucureşti, 1991, pp. 39-40

3Vasile Florea, Theodor Aman, București, Editura Meridiane, 1965, pp. 54-58

4Ibidem

5Greta Șuteu, Aman – pictorul. Repertoriul de pictură al muzeului „Theodor Aman”, Ed. Muzeului Municipiului București, București, 2017, p. 173

6Ibidem

7Vasile Florea, op. cit., pp. 60-64

8Ibidem, p. 65

9Alecksa Celebonovic, Realismul burghez la sfârşitul secolului XIX, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1982, pp. 125-126

10Ibidem, p. 121

Lasă un răspuns