Suzanne Valadon. Boema franceză la feminin

Revoluţia franceză (1789) a însemnat pentru femei ieșirea din spaţiul domestic și transformarea lor în partenere egale bărbaților în lupta pentru instaurarea unor noi principii de funcționare ale întregii societăţi.  Acest prim pas a dus treptat la  reformularea statutului lor social.  Locul şi rolul lor în societatea europeană rămân încă marginale până la sfârşitul secolului al XIX-lea. În pofida  preconcepțiilor și clişeelor tradiţionale, inserţia femeilor în viaţa societăţilor europene şi dobândirea de drepturi pe diverse planuri se produce încet dar ireversibil, cu fluctuații și grade de intensitate diferite de la o societate la alta. Programele mișcărilor feministe conțin de la prevederi precum stipularea în constituţie a egalităţii de drepturi până la  diferenţiere şi eliberare ( în a doua jumătate a secolului al XX-lea ). Dacă în America mișcările feministe aveau și o latură politică, în Europa secolului al XIX-lea se produce o emanicipare mai mult de factură culturală și socială.  Știința istoriei are un rol important în introducerea unui nou termen – genul. Acesta este considerat un element constitutiv al raporturilor sociale, fondat pe diferența între sexe și este un mijloc esențial în semnificația raporturilor de putere. [1]

Imagini pentru suzane valdon
Suzanne Valadon (1865-1938), pictor francez

Printre meseriile ”potrivite” femeilor  la sfârșit de secol XIX, nu se număra și cea de pictor. Cum erau percepute în epocă cele care alegeau calea creației artistice?   La aceasta întrebare voi încerca un răspuns analizând aspecte din viața și cariera Suzannei Valadon (1865 -1938 ) – prima pictoriță primită în Société Nationale des Beaux-Arts (1894) din Franța și mama celebrului Maurice Utrillo.

Artiste care au practicat această meserie cu succes au existat dintotdeauna, dar ele sunt excepții și destul de puține ca număr în comparație cu bărbații. Avem mărturii încă din antichitate despre existența femeilor care se ocupau cu mânuitul penelului, iar din epoca renașterii avem informații certe despre identitatea și viața femeilor care practicau pictura. 

Există un auto-portret de grup al unor pictorițe din secolul al XVI-lea  în care acestea s-au reprezentat într-o manieră plină de demnitate, mândrie și modestie așa cum era obiceiul să fie reprezentată o femeie în portretele vremii: cu veșminte simple, dar elegante, uneori luxoase, stând jos sau în picioare, cu o atitudine încremenită, mîinile nu fluturau, nu gesticulau, trupul nu se răsucea, nu zâmbeau, totul exprima o solemnitate sobră.

Auto-portretele nu sunt o reflecție inocentă a ceea ce văd artiștii în oglindă, ele fac parte din limbajul lor artistic  folosit pentru a-și expune un punct de vedere.[2]

Imagini pentru sofonisba anguissola
Sofonisba Anguissola (c. 1532 – 1625)

Sofonisba Anguissola (c. 1532 –1625, de origine italiană), după ce a fost acceptată ca ucenică în ateliere de pictură, a creat un precedent pentru alte tinere talentate care doreau să practice această meserie. Ea este aceea care a spart tiparele de reprezentare a femeii în secolul al XVI-lea, mai întâi într-un tablou din tinerețe (1545), deci pe când avea 13 ani, în care se reprezintă pe sine împreună cu o doamnă în vârstă, zâmbind privitorilor și arătând cu un gest plin de spontaneitatea vârstei și liber de convențiile vremii către companioana sa. Într-un autoportret, executat 3 ani  mai târziu, remarcăm o expresie solemnă, semn că tânara artistă și-a învățat lecția demnității și, totuși, nu își poate ascunde mândria propriului talent, iar mâna sa este orientată către sine, într-un gest, prin care se asigură că privitorul a înțeles că ea este autorul lucrării.

Catharina van Hemessen (1528 – 1565) pictor flamand renascentist

Autoportrete în care femei sau bărbați pictori s-au înfățișat la lucru, sau cel puțin cu atributele meseriei lor, nu există până la Catharina van Hemessen (n.1528 – d. după 1587, de origine flamandă). Ea pare să fie prima artistă care are meritul de a fi creat cel mai timpuriu autoportret de pictor șezând în fața șevaletului. S-a  înfățișat în timp ce pictează[3], cu toate atributele meseriei, într-o ținută de adevărată doamnă.

Artemisia Gentileschi ( 1593-c,1656) pictor italian Autoportret

Autoportretele Artemisiei Gentileschi (1593 – c. 1656) au descris artistul într-o ipostază nouă, cu o  figură concentrată, creativă, frământată de dinamica creației. A fost prima femeie care a devenit membră a Academiei de Artă a desenului din Florența. Tatăl ei a fost pictor. De copil a crescut în atelierul de pictură al părintelui său, ajutând la prepararea vopselurilor și a pânzelor. Moștenind talentul tatălui, a continuat firesc meșteșugul familiei, dar mai mult de atât, știm că artista a trăit experiența traumatizantă a violului și operele sale de artă sunt analizate astăzi ținându-se cont de acest aspect, care cu siguranță i-a modificat perspectiva asupra vieții și artei sale. Imaginarul artistului este afectat de propriile experințe.  

Sărind peste veacuri, din Italia în Franța începutului de secol XX, ne oprim la  Suzanne Valadon. Care este povestea femeii și artistei, care este mesajul din spatele artei pline de o vigoare aproape masculină, ce ne spun portretele, naturile moarte cu flori și, neobișnuite pentru o femeie pictor, acele multe nuduri feminine?

Suzanne Valadon (Marie – Clementine Couland, Valadon este numele mamei de fată) s-a născut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea în Bessines-en-Gratempe, un cătun din Limousin invadat de ingineri petroliști. Mama sa era căsătorită pe atunci cu un individ condamnat la ocnă. Când acesta ispășea al patrulea an, Madeleine s-a încurcat cu un inginer și a rămas însărcinată, tânărul a părăsit ținutul înainte de a afla de copil. ”Astăzi casa în care s-a născut viitoare mare artistă poartă cu mândrie o inscripție pe care scrie că acolo s-a născut Suzanne Valadon. Dar pe vremea aceea, ce-i rămânea de  făcut unei  sărmane slujnice, înconjurată de curiozitatea răuvoitoare a vecinilor, cu bărbatul la pușcărie și cu un copil din flori în brațe? Să plece. E ceea ce a făcut și Madeleine Couland: și-a strâns cele câteva boarfe pe care le avea și cu copilul în brațe a luat drumul Parisului”[4].

A trăit  alături de mama sa în sărăcie.  De la 9 ani a început să acopere florile de mucegai de pe pereții locuinței și orice spațiu disponibil cu desene în cărbune.  A frecventat sporadic școala până la  11 ani, apoi mama a plasat-o ca ucenică, pe rând, la o croitoreasă, modistă, la o călcătorie. Nicăieri nu a rămas mai mult de 2 zile. Prefera munca  în aer liber care îi oferea libertatea de mișcare, dar cu discipina de zi cu zi nu s-a putut împăca niciodată.  Era un copil bun la suflet care dorea să își ajute mama și uneori vecinii. În timp ce mama pleca să facă menajul la câteva case, rebelă și nesupravegheată, fugea la joacă pe uliță, uneori fura de pe tarabe câte un fruct sau bea din sticlele de lapte lăsate pe la uși. La 15 ani a avut o experiență scurtă de acrobată la circ finalizată cu un accident. Acolo a gustat din plin viața care-i plăcea, rochii frumoase, prieteni, bani în buzunar și nopți petrecute prin bistro. La circ l-a cunoscut pe Touluse Lautrec, la barul circului pe Degas, Forain, Willete.

Portretul  Artistei Suzanne Valadon de Toulouse Lautrec (1885)

 ”Tânăra asculta avid discuțiile despre artă ale acestor zei, căci, încă din copilărie e stăpânită de o pasiune încă nemărturisită până acum  nimănui. Îi place să deseneze. Copilul de-o schioapă acoperea zidurile și trotuarele de pe strada Norvis cu crochiuri făcute cu mangan.”[5] Începe să aibă admiratori și prietene care o trimit să pozeze la Academia din rue du Mont-Cenis. Frumusețea fetei  robustă, dar grațioasă în același timp, atrage privirile și complimentele multor pictori. Ca model  are ocazia să îi descoasă, să îi  observe și să învețe tehnica desenului, pastelului și a picturii în ulei. A fost model pentru artiști ca Pierre-Auguste Renoir, Henri de Toulouse-Lautrec, Edgar Degas, Puvis de Chavannes.

The Hangover; Portrait of Suzanne Valadon by Henri de Toulouse Lautrec (c. 1888)
Băutoarea. Portretul Suzannei Valadon de Henri de Toulouse Lautrec (c. 1888)

 Era o obișnuită a localurilor din Montmartre, ceea ce l-a determinat pe Henri de Toulouse-Lautrec să-i execute un portret care a devenit celebru, La buveuse. La 18 ani rămâne însărcinată, cel mai probabil cu pictorul Maurice Boissy, un inveterat alcoolic și vag boem în timpul liber.[6] Dar există multe alte ipoteze asupra paternității fiului Suzannei – pictorul Maurice Utrillo. A fost recunoscut ca fiu și poartă numele pictorului spaniol Miguel Utrillo care, din ”spirit cavaleresc”, a dorit să o ajute pe  Suzanne, să-i ofere o soartă mai bună copilului și să nu fie privat de trecerea de care se bucură în societate un copil legitim recunoscut. Suzanne a avut succes ca model, fiind scutită într-o oarecare măsură de grijile financiare prilejuite de creșterea fiului său.

Edgar Degas a numit-o teribila Marie,  a fost cel care  i-a observat talentul și a încurajat-o în eforturile sale de a învăța tehnica picturii. Cei doi poartă un soi de corespondență (mai curând bilețele, singurele pe care Suzanne le-a păstrat, cunoscută fiind mania ei de a distruge tot): ”Trebuie să folosești talentul acesta nemaipomenit”, ”Când ai să-mi arăți desenele acelea excelente, dure și suple, pe care le faci atât de bine?”, ”Excelentă artistă, continui oare să desenezi?…Îndrăcita asta de Marie avea geniul desenului” [7].

După nașterea copilului se mută într-o casă de pe Rue Turlaque, în condiții ceva mai bune, unde locuiau numai artiști. Își reia ședințele cu Renoir pentru Cosița și faimoasele Dans la Baugival și Dans la Oraș.  

Pierre-Auguste Renoir – Suzanne Valadon – Dance la  Bougival, 1883

Este epoca în care parizienii merg să se destindă pe maulul Senei, în suburbiile apropiate: soarele, apa, reflexele sunt teme noi care îi incită pe pictorii impresioniști să redea impresia de vibrație a culorilor și formelor.[8] În Dans la Bougival artistul a surprins o scenă veselă pe terasa unei cafenele în aer liber, o zonă suburbană, pe Sena, în afara Parisului, un loc popular de recreere pentru locuitorii orașului, inclusiv pentru pictorii impresioniști. Renoir, care era în primul rând un pictor al figurilor umane, a folosit culoarea intensă și o tușă luxuriantă pentru a spori simțul plăcerii transmise de cuplul surprins în mișcarea tensionată  a dansului care domină compoziția. Din pânza lui Renoir, chipul îmbujorat al tinerei înlănțuită cu pasiune de brațele partenerului în mișcările fluide  ale dansului,  ne spune o poveste. Fața femeii, încadrată de pălăria roșie, este în centrul atenției, atât a noastră, cât și a partenerului ei. Tinerii sunt de condiție modestă, se poate vedea statutul lor social după moda prea puțin sofisticată, în special piesele de vestimentație masculină. La sfârșitul secolului al XIX-lea orice domn din înalta societate sau chiar din rândul burgheziei purta redingotă şi pantalonii bine croiţi, la gât se purtau cravatele din mătase neagră, artiştii şi intelectualii de condiție bună purtau “lavalliere, pe care le înnodau în fundă mare şi moale, în jurul gulerelor albe, tari şi înalte, nerăsfrânte nici la colţuri şi care le ţineau gâtul înţepenit”. Se purtau doar cămăşi  albe, cu “pieptul şi mânecuţele cămeşei întărite în scobeală şi lustruite”. Costumul tânărului este ușor ponosit ca și încălțămintea, arătând o  indiferență și nonșalanță tipică pentru artistul boem și de condiție modestă. Trupul tinerei este robust și plin de vitalitatea fetelor din popor. Trăsăturile feței exprimă voioșia reținută, fragilitatea și o gingășie redate cu acuratețe. Mișcările dansatorilor sunt libere, neîngrădite de regulile de salon. Ipostaza tinerei din Dans la Baugival redă întocmai imaginea pe care prietenii artiști o aveau despre frivola Suzanne Valandon.

Din 1880 până în 1893 pozează ca model, apoi renunță și se apucă serios de pictat fără să urmeze cursurile vreunei școli de artă fiind încurajată permanent de prietenii săi artiștii. Genialul Lautrec avea atelierul cu trei etaje mai jos, în aceeiași locuința cu tânăra lui prietenă. ”Fată bună și fără prejudecăți, i-a fost chiar metresă. A făcut-o din admirație pentru pictorul al cărui penel agresiv, realist și dur, atât de aproape de al ei însăși, o încântă? Din milă? Din interes?  E din toate câte ceva în sufletul acestei fete stranii și aspre, senzuale și generoase. Sălbatică și ascunsă însă ca întodeauna când vine vorba despre propriile-i lucrări.[9]” Lautrec a dat întâmplător peste lucrărule lui Marie, iar acesta a rămas înmărmurit în fața unei asemnea vigori, a unui desen atât de violent. I-a luat cu forța unul dintre desene și l-a atârnat în atelierul său popularizând-o pe Marie cu vădită admirație printre cunoscuții săi. Lui îi datorează Marie și numele de artistă: ”Ce-ai zice de Suzanne: e cel mai potrivit pentru tine care pozezi goală pe la babalâci[10].

Imagini pentru degas suzanne valadon
Edgar Degas. La Tina,1886 (pastel on paper) – model Suzanne Valadon

Degas a descoperit-o pe Suzanne prin intermediul sculptorului Bartholome care i-a arătat trei desene ale ei. Uluit de siguranța cu care această autodidactă realiza un lucru care lui îi lua un timp de studiu, a dorit să o cunoască. A fost primul ei cumpărător. Cunoscut fiind ca un om taciturn și disprețuitor cu femeile, pentru Suzanne avea admirație și respectul datorat unui coleg de breaslă, dispus oricând să o ajute cu sfaturi. Renoir descoperă întâmplător talentul modelului său, pe când aceasta întărzia la una din ședințele de pozat. Maestrul se enevează și o caută acasă, surprinzând-o  lucrând la eboșa tabloului Copil făcându-și toaleta. Renoir este atât de încântat, încât o sfătuiește să renunțe să mai pozeze și să se apuce serios de pictat. ”De aici încolo ești de-a noastră! [11]

Portretul lui Maurice Utrillo, (atribuit) Suzanne Valadon1925

Valadon a renunțat la orice alte preocupări și a început să picteze cu normă întreagă, a primit recunoașterea oficială a publicului și criticii la prima expoziție solo. Faima sa a crescut în anii 1920 -1930, ajungând la o recunoaștere internațională.  A avut patru expoziții retrospective majore în timpul vieții.

Istoricul de artă, Patricia Mathews, scrie despre  Valadon că era bine cunoscută în timpul vieții sale, dar în cadrul narațiunii istorice de artă, munca ei a fost mult timp umbrită de stilul de viață boem și de clasa socială inferioară din care provenea.

La începutul secolului al XX-lea, o temă extrem de răspândită, era aceea a  portretelor în familie, în care era reprezentat  capul familiei – bărbatul, susținătorul material, alaturi de el soția și în jur copiii.

Self Portrait with Family (André Utter, Madeleine Valadon and Maurice Utrillo) by Suzanne Valadon (c.1910)

În Autoportret cu familia, artista s-a poziționat în centrul compoziție, celelalte personaje gravitând în jurul său, sugerând astfel relațiile extrem de complicate dintre ei, precum și rolul său în asigurarea suportului material al întregii familii și în câștigarea unei poziții de respectabilitate în societate. Perfect conștientă de puterea deținută,  s-a ilustrat pe sine precum pilonul și liantul familiei.

Celelate personaje sunt cele mai importante din viața sa: mama, fiul – Maurice Utrillo (celebrul pictor) și Andre Utter, pictor la rândul lui, partenerul de viață, cu doi ani mai tânăr decât fiul său.

Bărbații formează o diagonală, cu Valadon în centru. Fiul,  poziționat în prim-plan, așezat, cu mama planând asupra-i dominator și protector în același timp,  pare a fi  într-o postură de dependență față de cea care i-a dat viață. Maurice Utrillo va ajunge celebru datorită talentului său, dar scos la lumină de cea care, cu perseverență, i-a pus pensula în mână și l-a ajutat să lupte cu demonul alcoolismului. Andre, înalt, subțire, cu privirea și corpul orientate și scoase din cadru, sugerează absența.[12]  Suzanne, în nenumăratele sale autoportrete, pare a se pedepsi, imaginea despre sine este deformată. Deseori frizează grotescul în redarea propriei persoane, o severitate studiată, într-o esențializare a stării de spirit și a imaginii interioare despre sine și lume. Viața i-a lăsat semne adânci în suflet, iar artista le-a exteriorizat în creația sa ca o exorcizare a răului  prins în captivitatea tabloului.

Imagini pentru maurice utrillo
Montmartre – Maurice Utrillo

Suzanne Valadon a creat picturi puternice, neconvenționale și uneori controversate, în special nuduri feminine, robuste și figuri ale căror realism atinge uneori vulgaritatea.

Nude on the sofa, 1920 - Suzanne Valadon
Nud pe sofa, Suzanne Valadon,1920.

Degas i-a admirat stilul și l-a caracterizat ca fiind puternic, cu linii mari susținute, ferme, flexibile  care alături de culoare amintesc de stilul lui Paul Gauguin. Arta sa vie chiar agresivă, oferă un echilibru psihologic viguros și se simte senzualitatea sănătoasă.

The Blue Room, 1923 - Suzanne Valadon
Camera Albastra, Suzanne Valadon, 1923, Paris, Post-Impresionism

Aceasta este o parte a poveștii Suzannei Valadon. A trăit o viață tumultoasă, deloc ușoară, dar după propriile reguli. Și-a urmat pasiunea pentru artă și a reușit să spargă barierele impuse de condiția de femeie, într-o lume dură a bărbaților, obținând o recunoaștere meritorie în rândul marilor artiști. A contribuit astfel la deschiderea unui drum al emancipării femeilor artist. 

 


 Bibliografie:

  • Argan, Giulio Carlo,  Arta Modernă 1770-1970, București,  Editura Meridiane, 1982.
  • Borzello,  Frances, Seeing Ourselves. Women’s Self-Portraits,  United Kingdom, Thames & Hudson, 2016.
  • Chatelet, Albert, Istoria Artei, București, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2012.Ciupală, Alin, Femeia în societatea românească a secolului al XIX-lea, București, Editura Merdiane, 2003.
  • Greceanu, Olga, Femei pictor de altădată,  București, Institutul Român, 2005.
  • Manson, Anne, Zbuciumatul destin al mamei lui Utrillo. Frenetica Suzanne Valadon, în ”Blestemații. De la Cezanne la Utrillo”, (ed. Gilbert Gilleminault), București, Editura Meridiane, 1970.

Resurse web:

http://www.mfa.org/collections/object/dance-at-bougival-32592

http://www.larousse.fr/encyclopedie/peinture/Valadon/154710

http://www.art-scene.tv/en/news/details/datum/2015/09/23/suzanne-valadon.html

https://www.wikiart.org/en/suzanne-valadon/adam-and-eve-1909

https://www.centrepompidou.fr/cpv/ressource.action?param.id=FR_R-1efe1b9ca4b77b6a2e1311235df07615&param.idSource=FR_O-71769b1a473cca5d5b3fad4546c93

https://www.wikiart.org/

 


Note:

[1] Alin Ciupală, Femeia în societatea românească a secolului al XIX-lea, București, Editura Merdiane, 2003. pp.7-15.

[2] Frances Borzello,  Seeing Ourselves. Women’s Self-Portraits,  United Kingdom, Thames & Hudson, 2016, p.19.

[3] Ibidem,  pp.41-46.

[4] Gilber Guilleminault, Blestemații. De la Cezzane la Utrillo,  București, Editura Meridiane, 1970., pg. 203

[5] Ibidem, p.205

[6] http://www.larousse.fr/encyclopedie/peinture/Valadon/154710

[7] Gilber Guillerminault, op.cit. p.211.

[8] Albert Chatelet, Istoria Artei, București, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2012, pp.740-741.

[9] Gilber Guilleminault, op.cit, p.213.

[10] Ibidem, p.213.

[11] Ibidem, p 215.

[12] Frances  BorzelloSeeing Ourselves. Women’s Self-Portraits,  United Kingdom, Thames & Hudson, 2016. pp.168-169.

Lasă un răspuns