Ipostaze ale țăranului român în horele lui Theodor Aman

Fiind supuse unor condiții istorice specifice, curentele artistice în România și-au însușit caracteristici noi care le-au diferențiat mai mult sau mai puțin de aspectul lor original. Spre exemplu, Academismul ajunge în România destul de târziu, în timp ce în Europa începea să iasă ușor de pe scena artistică, în favoarea noilor curente moderniste. În România, burghezia apela la toate modelele apusene, inclusiv în pictură, fapt pentru care acest tip de manifestare artistică va trebui să se adapteze condițiilor autohtone și să răspundă unor cerințe impuse de dezvoltarea societății românești. Astfel, acest curent a suferit unele infuziuni din partea romantismului, iar în multe dintre opere se poate observa un amestec al celor două curente.  Revenind ca exemplu în Franța, unde curentele s-au succedat, în societatea românească, curente precum iluminismul, academismul (clasicismul), romantismul sau simbolismul au intrat cu întârziere și uneori simultan, reușind să se suprapună și să se integreze de multe ori în opera aceluiași artist. Astfel,  de la Tattarescu, cel mai consecvent dintre academiști și Szathmary, cel mai romantic, Theodor Aman va face sinteza între cele două curente.1

Afirmarea lui Theodor Aman în arta românească se suprapune cu nevoia picturii românești moderne de a  se apropia de nivelul maturității sale, după ce pictori ca Rosenthal, Szathmary sau Tattarescu își aduseseră aportul tematic și tehnic, impunându-se astfel nevoia unei sinteze pentru a putea evolua. Această sinteză va fi realizată de Aman, care își va concentra eforturile pe două direcții principale: organizare și creație, legându-și astfel numele de punerea bazelor unei vieți artistice moderne în societatea românească. În ceea ce privește organizarea, cea mai importantă realizare este înființarea în 1864 a Școlii naționale de arte frumoase din București, urmată de inițierea unor expoziții colective periodice, cu rolul de a stabili noi legături între artiști și public. Din punct de vedere artistic, Aman va aborda cu o consecvența nemaintâlnită  genuri și teme diverse, pe care le tratează fie în maniera riguroasă a academismului, fie cu entuziam romantic.2

Născut la Câmpulung, în 1831, ca fiu al serdarului Dimitrie Aman, negustor din Craiova, Aman va beneficia de o educație temeinică. Îi va avea ca profesori de desen pe doi dintre pictorii epocii: Constantin Lecca și Carol Walentein, primul la Craiova și cel din urmă la București. Anii agitați ai pregătirii Revoluției de la 1848, îl vor găsi ca elev la Sf. Sava, unde aproape toți profesorii săi împărtășeau idealurile epocii. Astfel, principiile revoluției vor deveni o componentă importantă a personalității sale, definindu-l mai târziu în creația sa. În 1850, convins de faptul că fără o pregătire riguroasă, dorința de a sluji unor idealuri pe care vrea să le transmită mai departe nu va fi de ajuns, pleacă să studieze la Paris, orientându-se către atelierele lui Francois Picot și Michel Martin Drolling.În definitiv ceea ce îl interesează este, în primul rând, pictura istorică, iar aceasta era de multă vreme apanajul atelierelor academice. Chiar dacă rămâne atașat metodei academiste, în opera sa există o categorie de picturi care se distanțează de preceptele specifice academismului, scenele rurale. Acestea nu se distanțează numai tematic, ci și tehnic prin probleme puse de redarea luminii, de plein-air, dar și de paleta cromatică mult mai vie.4

În acea perioadă, tema rurală nu era străină artiștilor europeni, ci din contră, era chiar la modă, din Franța și Spania până în Rusia, fiind abordată și în literatura vremii. Toate acestea, precum și orientarea sa progresistă, îl vor atrage pe Aman în ilustrarea cu interes a țăranului român în momentele lui de bucurie și relaxare, ocolind în pictură aspectele triste, lipsurile și nedreptățile pe care le va evoca cu realism în gravurile sale. Astfel, operele sale sunt populate de oameni pe deplin fericiți, trăind într-un fel de „Arcadie bucolică”, jucând (Hora de la Aninoasa -Fig. 1-, Hora de peste Olt, Brâuleț), petrecând și glumind (Glume de peste Olt –Fig. 2-) sau bucurându-se de roadele pământului (După culesul viei- Fig. 3-). De remarcat este că, deși pe țărani nu i-a cunoscut la fel de bine ca pe reprezentanții claselor aristocrate, Aman s-a apropiat de primii cu o simpatie nereținută.5

Fig. 1 Hora de la Aninoasa (Sursa: gorjeanul.ro)
Fig. 2 Glume de peste Olt
Fig. 3 După culesul viei

Dacă personajele petrecerilor de salon sunt ilustrate cu o atitudine de ușoară nepăsare, fiind adjuvante în crearea scenelor de gen, sătenii prinși în hore sunt plini de viață și voioși, horele devenind manifestări colective de vitalitate, plenitudine sufletească și integrare în natură.  De altfel se poate remarca cu ușurință diferențele între imaginea solemnă din Petrecere cu lăutari (Fig. 4) și imaginea plină de viață din Hora de la Aninoasa (Fig. 1). De prima categorie, se poate afirma că se apropie extrem de atent pentru a reda întocmai unei cronici decorul și fastul burghez, în schimb, de cea de-a doua categorie se apropie cu naturalețe, reușind să ofere picturilor exuberanța jocului popular. Prin Hora de la Aninoasa, dar și prin celălalte hore ale sale, Aman a devenit interpretul rarelor clipe de bucurie ale țăranilor, urmărind totodată obiceiurile acestora. Dintre acestea horele constituie o temă preferată pe care o va ilustra  începând din 1866 și până la moarte, cele mai multe fiind pictate în ultimul deceniu al vieții sale. Radu Bogdan afirmă în lucrarea dedicată artistului, că horele reprezintă o întreagă evoluție a artei lui Aman, pe drumul maturizării operei sale, care poate fi urmărită de la Hora de peste Olt și până la Hora de la Aninoasa, executată în 1890.6

Fig. 4 Petrecere cu lăutari

Hora de la Aninoasa este considerată una dintre cele mai reușite opere ale sale, având în centru lumea țăranului român. În ritmul viu al horei, țăranii îmbrăcați în port popular joacă plini de însuflețire. În contrast cu mișcarea lor vie apar: fata care privește melancolică hora, sprijinită de stâlpul prispei, țăranii stând la masa de pe prispa cârciumii și cei din grupul lateral, din stânga, care privesc spre horă sau muzicanți. Împreună cu lăutarii din dreapta ei încadrează hora, pe când în partea dreaptă, în lateral, se desfășoară, până în zare, peisajul câmpenesc cu case sărăcăcioase. Coloritul contribuie, de asemenea, la redarea atmosferei caracteristice a satului românesc de odinioară, cel mai probabil într-o duminică de vară. De la punerea în pagină a personajelor, până la încadrarea lor în peisaj – care treptat se va limita la un colț de han și la perspectiva naturală, toate acestea devin elemente originale în opera sa. Mai întâi schițată la Aninoasa și reluată apoi în atelier,  lucrarea e pictată cu multă strălucire, cu mișcări vioi redate, cu o tușă minuțioasă. Figurile nu sunt întotdeauna autentice, una dintre ele îl arată chiar pe Aman (prezență auctorială) în straie de cioban, iar mișcările nu sunt foarte studiate întocmai ca în Glume peste Olt.7   

Apropierea sa de tradițional și de universul satului poate fi analizată mai mult prin modul în care acestea se proiectau mental în psihicul și imaginarul unui fiu de mic boier și mai puțin poate în contextul social-politic, mai ales că Aman nu alege figura țăranului ca port-drapel al modernității, așa cum o făceau pictorii pașoptiști. Aman ilustrează mai mult decât o figură, ci traiul, datina și spiritul local, păstrând ceva din concepția romantică de afirmare. Culegerile de folclor, opera lui Ion Creangă, monografia poetică a satului realizată puțin mai târziu de George Coșbuc, toate acestea reprezintă contextul în care se înscriu compozițiile cu țărani create de Aman, dar și Grigorescu.8

Bibliografie:

Bogdan, R., Theodor Aman, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București

Drăguț, V., Florea, V., Grigorescu, D., Mihalache, M., Pictura românească în imagini, Ed. Meridiane, București, 1976

Florea, V., Theodor Aman, Ed. Meridiane, București, 1965

Sursa foto: gorjeanul.ro; mnar.arts.ro


Note:

1Vasile Drăguț, Vasile Florea, Dan Grigorescu, Marin Mihalache, Pictura românească în imagini, Ed. Meridiane, București, 1976, pp. 154-156

2Ibidem, pp. 169-173

3Vasile Florea, Theodor Aman, Ed. Meridiane, București, 1965, pp. 18-20

4Vasile Drăguț, Vasile Florea, Dan Grigorescu, Marin Mihalache, Pictura românească în imagini, Ed. Meridiane, București, 1976, pp. 173-175

5Vasile Florea, Theodor Aman, Ed. Meridiane, București, 1965, pp. 68-70

6Radu Bogdan, Theodor Aman, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1955, pp.100-101

7Ibidem, p. 102

8Vasile Florea, Theodor Aman, Ed. Meridiane, București, 1965, pp. 70-71

Lasă un răspuns